La începutul lunii mai vor fi mai multe trenuri anulate de CFR Călători la începutul lunii mai, pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară în vestul țării. Operatorul feroviar de stat a anunțat pe site-ul propriu că pentru realizarea pe secţia Ilteu-Vărădia-Radna a unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate şi realizate de către CFR SA – administratorul căii ferate, în circulația trenurilor vor interveni modificări.
Lista trenurilor anulate pe anumite distanțe
În perioada 7 – 14 mai 2024, trenul IR 75 Budapesta – Cluj Napoca va circula conform programului de circulație pe relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad și va fi anulat pe distanţa Arad – Şibot — Cluj Napoca.
În perioada 8 – 15 mai 2024, trenul IR 74 Cluj Napoca – Budapesta va circula conform programului de circulație pe relația Arad – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și va fi anulat pe distanţa Cluj Napoca – Şibot – Arad.
În perioada 7 – 14 mai 2024, trenul IR 76 Curtici – Brașov va fi anulat pe distanţa Simeria – Braşov.
În perioada 8 – 15 mai 2024, trenul IR 77 Brașov–Curtici va fi anulat pe distanţa Braşov – Simeria.
În perioada 7 – 13 mai 2024, trenul IR 1821 București Nord – Arad va circula conform programului de circulație pe relația Bucureşti Nord — Videle — Craiova — Târgu Jiu – Simeria şi va fi anulat pe distanţa Simeria – Arad.
În perioada 8 – 14 mai 2024, trenul IR 1822 Arad – Bucureşti Nord va circula conform programului de circulație pe relația Simeria — Târgu Jiu — Craiova — Videle – Bucureşti Nord şi va fi anulat pe distanţa Arad – Simeria.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.