Polițiștii au emis un ordin de protecție și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit, după ce un bărbat și-ar fi hărțuit concubina. Totul s-a petrecut în 1 martie, atunci când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de hărțuire de către un bărbat față de concubina acestuia. Astfel, polițiștii s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate și au intervenit pentru protecția acesteia. Aici, în baza celor constatate, polițiștii au întocmit formularul de risc, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului. De asemenea, polițiștii au întocmit și un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârțirii infracțiunii de hărțuire, în care ercetările sunt continuate în dosarul penal, deschis sub coordonarea unui procuror din cadul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.
Alte stiri similare
Butonul mașinii pe care nu mulți șoferi știu să-l folosească. Reduce consumul de carburant și cu 10%
Experții auto spun că mulți șoferi nu știu că un buton sau o funcție a mașinii lor le-ar putea face…
Vacanța de schi bate la ușă pentru elevii din județul Brașov. Aceștia vor putea profita de timpul liber pentru a-l…
Unii români au montat limitatoare de viteză, pentru ca mașinile să nu mai circule cu viteză pe strada din spatele…
Un articol dintr-un ziar românesc publicat în anul 1926 arată cum erau văzuți „vegetarianii” acum aproape 100 de ani. Dincolo…
Proprietarii Penny vor lansa în România lanțul de drogerii Bipa. Noua firmă sub care vor funcționa drogheriile populare în Austria…
Edilii comunei Cristian au finalizat proiectul de buget al Comunei Cristian pentru bugetul local și bugetul de venituri proprii și…
Meteorologii au actualizat în urmă cu puțin timp prognoza meteo și anunță ploi, ninsori, lapoviță și depuneri de polei în…
Anual, în 14 februarie se sărbătorește Valentine’s Day , recunoscută drept sărbătoarea iubirii, iar îndrăgostiții obișnuiesc să-și dăruiască diverse cadouri…
Massif, primul mare eveniment organizat într-o staţiune montană din Centrul şi Estul Europei, pregătește cea de-a treia ediție a festivalului…
Ieri, 12 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de…
În anul 2024, Dino Parc Râșnov a reușit să-și atingă toate obiectivele propuse și să-și consolideze poziția în top 3…
Primăria Brașov continuă investițiile în infrastructura dedicată educației pentru a le putea oferi copiilor brașoveni cele mai bune condiții de…
Matca Transylvanian Sanctuary, hotelul boutique amplasat în Șimon, județul Brașov, inaugurat în urmă cu un an de către familia Căluianu,…
Lanțul olandez de magazine cu discount Action, care vinde produse la preț redus, atât alimentare, cât și nealimentare, a intrat…
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a înaintat Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, reprezentând oferta educațională a…
Guvernul ia în calcul să îi ofere fostului președinte Klaus Iohannis doar un apartament într-o vilă de protocol ca reședință,…
Brașoveanul Radu Mirică, cel mai tânăr membru al echipei Invictus România, a obținut medalia de argint în proba de snowboard…
Ieri, polițiștii din Bod au oprit pentru control patru atelaje hipo pline cu lemne care circulau pe DJ 103, în…
Polițiștii din Feldioara au fost sesizați de o femeie, care a declarat că a fost amenințată cu bătaia de concubinul…
Ieri, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au intervenit pe strada Alexandru Sahia, din municipiul Brașov, la…