Pe 16 martie de la ora 19:00, Asociația ChitaraNova vă invită la concertul din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”. Acest proiect va ajunge în 5 orașe din România iar prima oprire va avea loc la Sala Patria a Filarmonicii Brașov.
Evenimentul vă propune pentru audiție o serie de concerte scrise pentru chitară și orchestră, ce sunt adaptate pentru instrument solist și ansamblu cameral de corzi. Concertul începe la ora 19:00, iar întrarea este gratuită pe bază de rezervare la adresa: rezervari.chitaranova@gmail.com
Protagoniștii turneului sunt: Ovidiu Pintilie – chitarist premiat în cadrul mai multor concursuri de prestigiu din Europa precum: „Upsalla Guitar Competition” (Suedia), GuitArt International Guitar Competiton (Bulgaria), Rafael Butaru – Concertmaestru al Filarmonicii George Enescu și al Operei Române București, Iulia Vaida – Violonistă ce a susținut concerte alături de artiști precum: Valentin Gheorghiu, Alexandru Tomescu, Gabriel Criotoru, Marin Cazacu, Constantin Borodin – Violoncelist laureat al mai multor concursuri internaționale, printre care și concursul George Enescu în 2022, Iulia Goiană – Absolventă a Universității de Arte din Berlin, la clasa profesorului Yuta Nishiyama și membră a Filarmonicii George Enescu București, Florentina Ciornei – membră a orchestrei Operei Naționale București, care a susținut turnee în țări precum: Tunisia, Germania, Israel.
Program:
Antonio Vivaldi – Concertul în Re Major RV 93 pentru chitară și orchestră de coarde
Mauro Giuliani – Concertul în La Major op. 30 pentru chitară și orchestră
Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu – Concertul nr. 2 pentru chitară și orchestră de coarde.