Președintele Organizației Județene PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, i-a prezentat astăzi într-o conferință de presă pe noii primari care s-au alăturat social-democraților brașoveni: Camelia Bertea – primarul orașului Victoria – aleasă din partea USR, Gheorghe Sucaciu – primarul municipiului Făgăraș – ales independent și Sergiu Arsene – primarul comunei Bod – ales independent. Acestora li se adaugă 40 de consilieri locali, aleși la nivelul întregului județ.
Totodată, au fost anunțate și două candidaturi din partea PSD la funcția de primar. Daniel Cusai va intra în cursa electorală pentru funcția de primar al orașului Ghimbav și Viorel Strîmtu pentru Primăria Comunei Dumbrăvița.
„Familia noastră politică și administrativă crește prin venirea noilor colegi, oameni cărora le port un respect deosebit pentru activitatea administrativă pe care au derulat-o în ultimii ani. Pentru PSD Brașov este o mândrie să avem în rândurile noastre, atât oameni cu experiență, cum este Primarul Municipiului Făgăraș, cât și colegi mai tineri, motivați să facă performanță în administrație. Le mulțumesc că au ales să răspundă invitației mele, de a se alătura unei echipe politice hotărâtă să câștige alegerile din 2024 în județul Brașov! Ei au venit alături de noi pentru că pe parcursul anilor am demonstrat seriozitate și am fost un sprijin real atunci când au avut nevoie, în consiliile locale sau în Consiliul Județean Brașov”, a declarat Dunca.
În cadrul conferinței de presă, senatorul Marius – Alexandru Dunca a subliniat faptul că organizația județeană pe care o conduce, prin consilierii locali și județeni, a susținut de fiecare dată proiectele administrative benefice comunităților, indiferent de culoarea politică a celor care le-au propus. În plus, Dunca a mai afirmat că ușa social-democraților brașoveni este deschisă atât pentru cei care doresc să facă politică și administrație, cât și pentru cei care vor să candideze la alegerile din acest an sub sigla PSD.
„Pentru PSD, importanți sunt oamenii și proiectele care le fac viața mai bună! Nu am făcut niciodată politică pentru a bloca pe cineva, pentru a încurca vreun primar dacă vine din alt partid. Acest lucru s-a văzut și sunt convins că venirea noilor colegi alături de noi se bazează pe această abordare pe care o avem la nivelul întregului județ. Ușa noastră rămâne deschisă, vom susține întotdeauna proiectele bune pentru oameni. În plus, anvergura unei organizații este dată de forța membrilor săi și noi, la Brașov, ne mândrim cu unii dintre cei mai tineri și mai muncitori primari din țară, Mihai Câmpeanu, la Codlea, Alexandru Igrișan, la Zărnești, Marius Doda, la Vulcan, Cătălin Perșoiu, la Poiana Mărului, Tiberiu Chirilaș, la Vama Buzăului. Acestora li se adaugă, începând de astăzi, cei trei colegi de la Făgăraș, Victoria și Bod. În spatele acestor oameni de administrație se află multă muncă, proiecte derulate pentru educație, sănătate, infrastructură, proiecte pentru oameni”, a adăugat senatorul.
Senatorul Marius Dunca, șeful PSD Brașov: „Un primar de municipiu, un primar de oraș și un primar de comună, împreună cu peste 40 de consilieri locali se alătură astăzi Partidului Social Democrat” / Userista Camelia Bertea și independenții Sucaciu (Făgăraș) și Arsene (Bod) au anunțat că vor candida din partea PSD
1Alte stiri similare
VIDEO Sala Polivalentă Brașov. Deși lucrările sunt întârziate, proiectul arată din ce în ce mai bine
Deși termenul de predare a Sălii Polivalente din Brașov este noiembrie 2025, constructorii întâmpină dificultăți în a finaliza proiectul la…
Chiriașii de bună credință ai RIAL-ului vor avea contracte prelungite pentru următorii trei ani, dacă va fi aprobată o hotărâre…
Fostă cerşetoare şi femeie de serviciu, Alina Ursu a trăit o viaţă marcată de abuzuri. La 26 de ani, a…
În comuna Fundata locuiesc puțin peste 600 de oameni. Mulți dintre ei sunt bătrâni, iar traiul la 1.300 de metri…
Campioni ai României, dar și salvatori pe șosele. Este vorba de doi studenți ai Universității Transilvania care s-au remarcat la…
O zonă a platformei combinatului chimic din Făgăraș s-a transformat în groapă de gunoi ad-hoc. Deșeurile sunt aduse chiar de…
Tehnologia Remote Tower (turn virtual) folosită la Aeroportul Internațional Brașov GHV devine din ce în ce mai utilizată la nivel…
Platforma online Epace.ro, promovată de Călin Donca, afaceristul cu criptomonede arestat trei luni pentru evaziune, construiește o rețea de voluntari…
Construită în urmă cu aproape patru decenii, a treia cea mai înaltă construcţie din România, Turnul CET din Braşov, ar…
În condițiile în care colectarea deșeurilor textile a devenit obligatorie și în România de la 1 ianuarie, deși infrastructura este…
Meteorologii au anunțat că riscul de avalanșă în Munții Bucegi este considerabil la altitudini de peste 1.800 de metri. Potrivit lor,…
Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov ar urma să deruleze toate procedurile necesare în vederea acreditării parcului fotovoltaic amenajat de…
Comuna Bod va demara un amplu proiect de modernizare a străzilor, după ce a obținut o finanțare nerambursabilă prin programul…
În mai 2021, a fost aprobată aderarea Municipiului Braşov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Braşov şi Serviciul Public Local…
Autorizația de construire, documentul emis de Primărie și în baza căruia se pot face diverse lucrări ce vizează construcțiile, nu…
Iarna aduce peisaje superbe, dar și provocarea zilnică de a-ți curăța mașina de stratul gros de zăpadă. Iată cum poți…
Simptomele infecțiilor respiratorii de sezon pot fi dintre cele mai diferite: de la nas care curge, durere ușoară în gât,…
În general, șoferii din Europa înlocuiesc anvelopele de vară cu cele de iarnă la mijlocul toamnei, iar primăvara revin la cauciucurile destinate…
Ministerul Energiei va lansa în dezbatere publică până la finalul săptămânii un act normativ schema de plafonare-compensare pentru perioada de…
Pompierii Detașamentului 1 de Pompieri Brașov au desfășurat un exercițiu complex la Colegiul Național Andrei Șaguna, având ca scenariu o…
Un comentariu
Trăiește românește! Adică prost!
Coloana lui Brâncuși:guvernarea vă mai stânge,va mai lasă!
Neapărat tricolorul vopsit din coloană,a la Ghiță Funar!
Băieții că după chef! Descheiați!