Proprietarii unor terenuri din vecinătatea stației de epurare a Brașovului, care au în plan să pregătească parcelele pentru construcția unor noi locuințe, dar și a unor spații comerciale și de depozitare, au definitivat raportul de mediu în vederea întocmirii Planului Urbanistic Zonal. Astfel, acesta poate fi consultat la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, unde se pot depune și eventualele observații, iar în data de 12 aprilie ar urma să aibă loc și o dezbatere publică.
Potrivit unui anunț publicat de către proprietari, dezbaterea va avea loc pe strada Petru Maior nr. 3, ap. 5 (sediul unei case de avocatură), iar la aceasta ar urma să participe autoritățile interesate de plan, inclusiv custozii/administratorii ariilor naturale protejate.
Pentru dezvoltarea imobiliară în zonă, era necesară întocmirea a două noi Planuri Urbanistice Zonale, care să reglementeze limitele din jurul stației de epurare, documentații care au fost ajustate în conformitate cu recomandările Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, făcute vara trecută.