Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au reținut mai multi bărbați care s-ar fi agresat reciproc în timpul unei altercații.
Duminică, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Principală din satul Acriș, comuna Vama Buzăului, ar fi avut loc un conflict în care ar fi fost implicate mai multe persoane.
În urma sesizării polițistii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au identificaț opt bărbați, membri ai două familii, cu vârste cuprinse între 20 si 41 de ani, care, pe fondul unor conflicte mai vechi, s-ar fi agresat reciproc, lovindu-se cu diferite obiecte contondente.
După ce au beneficiat de îngrijiri medicale, șase dintre persoanele implicate în altercație au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J, pentru 24 de ore, ieri, după ce au fost prezentate de către procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți, față de cei în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „încăierare”, „lovire și alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice” iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.