La sfârșitul lunii ianuarie polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un imobil aflat în construcție de unde au furat multe bunuri, valoarea acestora fiind estimată la suma de 15.000 de euro.
Polițiștii au identificat persoanele bănuite, iar la data de 16 februarie, în cadrul unei operațiuni desfășurată cu polițiști din cadrul mai multor structuri operative, s-a reușit prinderea a trei persoane, imediat după ce acestea sustrăseseră motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe o stradă, din comuna Sânpetru, precum și alte bunuri de pe un șantier.
După surprinderea în flagrant delict a persoanelor, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară la adrese din municipiul Săcele, unde locuiesc cei bănuiți. De aici au fost ridicate mai multe bunuri de interes, dar și bunuri căutate pentru a fi recuperate.
În urma anchetei a reieșit că aceleași persoane, folosindu-se de un vehicul, au dat lovitura și la o clădire aflată în renovare în municipiul Brașov, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 40.000 de lei.
Cei trei bărbați, cu vârstele între 30 și 37 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, unde, în baza materialului probator, s-a dispus inițial față de aceștia reținerea și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brasov, pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, polițiștii au dispus și imobilizarea vehiculului cu care persoanele depistate au transportat bunurile sustrase.
După prezentarea în fața judecătorului de drepturi și libertăți, hoții au primit mandate de arest preventiv pemtru 30 de zile, pentru săvârșirea infracţiunilor de „furt calificat”.
Activitățile de cercetare și prindere au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor 3, 4 și 5 Poliție Brașov, Biroului de Investigații Criminale Brașov, Secției de Poliție Rurală Feldioara, Poliției Municipiului Săcele, Poliției Stațiunii Poiana Brașov, Serviciului Criminalistic al I.P.J. Brașov, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov.