Prima staţie feroviară a urbei a fost construită paralel cu drumul Hărmanului (actuala stradă a Hărmanului), vizavi de fosta Rafinărie. A fost ridicată între anii 1871 – 1873 de către Societatea Căilor Ferate Ungare de Est, fiind o clădire austeră, cu parter pentru birouri şi etaj pentru locuinţele de serviciu ale angajaţilor. Imobilul ar fi putut rămâne nefolosit, pentru că, la un moment dat, un scandal financiar a oprit lucrarea căii ferate către Braşov.
Cea de-a patra gară a Braşovului, cea care există şi în zilele noastre, a fost inaugurată în data de 19 august 1962. Ea a fost construită în zona uzinei Tractorul, pe un amplasament aflat la 800 de metri de liniile vechii gări şi la 1,5 km nord de gara veche. Lucrările au durat un an şi cinci luni, suprafaţa construită fiind de 2.350 mp. Cădirea a fost realizată de ICI – CF Braşov, după proiectele arhitectului Theonicu Săvulescu.
La momentul construirii ei, gara era nu numai cea mai avantgardistă cladire din Brașov, ci una din clădirile cele mai reușite – estetic și funcțional – de acest gen din Europa de est, și chiar din Europa în general. Arhitectura ei s-a încadrat pe deplin în curentul internaționalist occidental.
Clădirea de călători a gării a fost încununarea unei investiții mult mai ample, constând în restructurarea drastică a unui întreg complex feroviar – sute de kilometri de linii, instalații fixe, lucrări de artă. Prin aceasta s-a asigurat o complet altă funcționalitate nodului feroviar brașovean (al doilea ca importanță din România) și, totodată, s-a eliberat un imens perimetru pentru reclădire.
De notat că mutarea întregului complex feroviar și construirea noii gări s-au realizat într-un termen record de numai circa un an și jumătate, incluzând proiectarea și execuția.
Recent, pe TikTok a fost postat un clip din arhivele Televiziunii Române, filmat în ziua inaugurării gării. A fost un eveniment important pentru întreaga comunitate, astfel că mii de oameni au venit să Gară și primul tren care trage la peron. Putem compara această inaugurare cu cea a aeroportului, de anul trecut, când mulțimi întregi au mers să vadă terminalul cu ocazia organizării porților deschise înainte de data de 15 iunie, când a fost primul zbor.
În 1962, Gara Brașov era una dintre cele mai moderne clădiri, iar condițiile de așteptare erau chiar de lux, sălile nefiind utilizate pe post de dormitoare de către oamenii străzii, cum se întâmplă în ziua de astăzi. „Promit cu puternice aplauze își face intrarea Acceleratul 201, iar mecanicul său, Cureteanu Ion, își primește întâiul bun sosit. Clădirea concepută într-un stil arhitectonic modern cuprinde un hol spațios în care se găsesc birourile și casele de bilete. Sălile de așteptate elegante prevăzute cu aparate radio și televizoare au și mijloacele de a obține cel mai rapid informațiile cu privire la mersul trenurilor”, remarcau reporterii.
2 comentarii
Pe la inceputul anilor ’60, nu erau mijloace auto de trecut din Moldova spre Brasov. Pentfu a anunge la Tusnaf Bai, unde aveam bilet de odinhna, moldovean fiind, am mers cu trenul pe ruta Bacau – Ploiesti – Brasov – Tusnad. Se intampla in septembrie 1966. A fost o incantare sa vad noua gara. Am stat cam vreo opt ore (neconditionat de vreun tren) numai pentru a admira noua gara.
Era frumoasa.
După cca 18 ani de la război. În 32 ani de democrație s-a construit ceva? Nici gări nu mai sunt, nici trenuri multe!!!