Muzeul de Științe Brașov s-a mutat într-o nouă locație, pe strada Zizinului nr. 110, devenind astfel cel mai mare muzeu interactiv de științe din țară. Pe lângă exponatele interactive pe care le deținea muzeul în trecut, s-au alăturat noi experiențe precum: peștera liliecilor, știința din spatele instrumentelor muzicale, simulator auto, simulator VR pentru zbor cu parapanta, parapantă, parașută și multe alte obiecte de reper ale istoriei științei din Brașov și nu numai.
Totodată, s-a dezvoltat zona de ateliere cu o capacitate de 30 de locuri și în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.00 până la ora 18.00 sunt organizate ateliere tematice din două în două ore.
„Anul acesta muzeul împlinește 4 ani de existență, iar vineri, 16 februarie 2024, începând cu ora 19 se organizează petrecerea „PINK SCIENSATION” cu dublă serbare: aniversarea muzeului și inaugurarea noului sediu. La petrecere va fi bufet suedez, vom avea muzică, vom putea dansa și tuturor participanților li s-a pregătit câte un cadou. Există și un dress-code „Pink&White” deoarece rozul este culoarea reprezentativă a muzeului. În cazul în care nu aveți nimic roz sau alb în garderobă, nu ezitați să veniți. Muzeul de Științe Brașov vă pune la dispoziție eșarfe roz pe care le primiți la intrare și le veți putea purta pe tot parcursul evenimentului. Petrecerea este destinată atât adulților cât și copiilor”, au precizat organizatorii.
Prețul biletului pentru adulți este 70 lei, iar pentru copii 50 lei.