Consilierii locali i-au respins din nou primarului Allen Coliban propunerea de achiziționare de servicii juridice în două dosare ale Primăriei Brașov. Una dintre propunerile de contractare a unei case de avocatură era pentru procesul intentat în luna decembrie a anului trecut de către unul dintre proprietarii de pe fosta platformă IUS – Lubrifin, respectiv compania Pegasus Real Estate. Practic, pentru această zonă a existat un Plan Urbanistic Zonal, care a expirat în iunie anul trecut, iar Primăria nu l-a mai prelungit. Decizia a fost luată la nivelul municipalității după ce a fost realizat un studiu de oportunitate prin care s-a considerat oportună amenajarea unui parc de mari dimensiuni în zonă. Necesitatea de reprezentare juridică externalizată a fost motivată de către oficialii municipalității prin faptul că Departamentul Juridic al Primăriei are 7 angajați și 775 de dosare în lucru. Consilierii locali însă s-au abținut de la vot, iar abținerile sunt contorizate drept voturi împotrivă.
Un alt proces pentru care a fost solicitată încheierea unui contract cu o firmă de avocatură a fost deschis de firma care gestionează locurile de parcare publice din oraș, P&P, și care cere despăgubiri de peste 1,7 milioane lei plus penalități, după ce instanța a decis definitiv că programul pentru locurile de parcare este decis de Consiliul Local, iar programul de taxare a fost redus doar în intervalul orar 8.00 – 20.00, de luni până sâmbătă, deși în contractul de concesiune semnat inițial se prevederea program non-stop de taxare, 7 zile din 7. Și în acest caz, consilierii au decis ca reprezentarea în instanță să fie făcută exclusiv de juriștii municipalității, după ce nu au votat proiectul propus pentru contractarea de servicii de reprezentare juridică.
Un comentariu
Impotența și incompetenta