Problemele omului nu dispar înecate într-o sticlă cu alcool, iar depresia poate fi înlăturată doar prin sprijin, consiliere și tratament, au subliniat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.
Aseară, Gheorghe, un bărbat de 42 de ani, a apelat la oamenii legii prin 112 pentru a le împărtăși gândurile întunecate ce-l încearcă și care-l fac să își dorească să renunțe la viață, după ce s-a încuiat singur într-o cameră de hotel. Polițiștii nu au stat pe gânduri și au auns imediat la hotelul în care se aflat bărbatul.
„A fost suficientă o echipă formată dintr-o polițistă cu experiență, la celalalt capăt al telefonului, un echipaj prompt care s-a deplasat la fața locului și o grupă de luptători, care a permis celor doi negociatori cu experiență să ajungă în timp util și să determine victima să renunțe la intențiile sale. Și au reușit, grație muncii în echipă, sincronizării și a credinței că viața oricărui om trebuie salvată”, au precizat reprezentanții IPJ.