Traficul rutier este blocat pe Bulevardul Brașovului, din Săcele, în urma unui accident rutier.
„În accident au fost implicate 2 autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea, alte 3 autovehicule – parcate, au fost avariate.
O persoană a suferit leziuni corporale și, la acest moment, beneficiază de sprijin medical.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.