Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu trei persoane bănuite în stare de arest preventiv, după ce acestea ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de tâlhărie, distrugere și furt.
Sâmbătă dimineața în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că în hala exterioară a Pieței Tractorul, din municipiul Brașov, persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras mai multe pachete de țigări, băuturi alcoolice și o sumă de bani.
În urma verificărilor și a investigațiilor întreprinse, polițiștii au reușit identificarea a trei tineri, care, pentru a pătrunde în interiorul halei din Piața Tractorul, au escaladat pereții exteriori ai acesteia, iar dintr-un magazin au fi sustras bunurile menționate. Din anchetă, polițiștii au constat că înainte de jaf, cei trei tineri au abordat o persoană pe care au lovit-o și căreia i-au sustras telefonul mobil.
Cei trei tineri bănuiți de săvârșirea faptelor, cu vârstele cuprinse între 18 si 25 de ani din comuna Crizbav, au fost reținuți de către polițiști și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior procurorul de caz i-a prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea și a emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.