Orele de limba franceză de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Făgăraş se desfăşoară în prezenţa nativilor francezi. De trei luni, militari din Franţa, aflaţi în misiune la Cincu, au încheiat un parteneriat cu colegiul făgărăşean, cu scopul perfecţionării limbii franceze a elevilor de liceu.
„Am avut şansa de a colabora cu militarii francezi în cadrul unui parteneriat cultural şi educativ. Misiunea principală a militarilor francezi a fost aceea de a-i asista pe elevii noştri la orele de limba franceză şi cu această ocazie s-a observat o îmbunătăţire a competenţelor lingvistice ale elevilor noştri”, a declarat Corina Şodolescu, prof. de limba franceză la Colegiul Naţional „Radu Negru“, potrivit bzb.ro.
„Am organizat această activitate pentru a creşte relaţiile de parteneriat dintre militarii din Cincu şi municipiul Făgăraş. În special a intra în contact cu elevii. Suntem aici nu doar pentru a aduce forţe militare, ci şi pentru a reînnoi relaţiile dintre noi. Românii au rădăcini din civilizaţia franceză, la fel cum şi francezii au rădăcini din civilizaţia română. (…) Această activitate va continua. Noi ne reîntoarcem în Franţa în aproximativ 2 săptămâni, însă colegii noştri, care vor veni în locul nostru, la Cincu, vor continua această activitate. Şi sperăm să avem aceste ore deschise şi în alte licee din Făgăraş şi Cincu”, a declarat François Xavier, reprezentantul militarilor francezi.