Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că a văzut în ultima perioadă tot felul de abordări legate de lipsa de finanţare pentru autostrada Ploieşti – Braşov, dar a precizat că această chestiune nu este actuală şi că nu este vorba de aşa ceva.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre autostrada Ploieşti – Braşov şi centura Buşteni – Azuga și a oferit unele clarificări.
„În termen de câteva săptămâni, maxim, se vor lansa (licitație de constrcuție – n.r.), sigur, e pe teritoriul Braşovului, primii cinci kilometri dinspre Braşov spre Codlea. Pe parcursul acestui an sper într-un final să recepţionăm, să termine, că nu e vorba de recepţie a CNAIR-ului. În primul rând e vorba de realizarea SF-ului de la compania care face acest studiu de fezabilitate, astfel încât să putem să intrăm în fazele următoare. Să ştiţi că am tot văzut în perioada asta tot felul de abordări legate de lipsa de finanţare. E o chestiune care, în acest moment, nu e actuală. Nu e vorba de aşa ceva. Să termine aceste companii studiile de fezabilitate şi un prim pas o să-l vedem în săptămânile viitoare, când va fi scos primul tronson”, a declarat Sorin Grindeanu. Tronsonul la care face referire ministrul, ce ar urma să se interconecteze cu actualul „ciot” Cristian – Râșnov, fusese promis încă de anul trecut, dar procedurile birocratice nu au mai avansat conform promisiunilor făcute de oficiali.
Centura Bușteni – Azuga ținută pe loc de o contestație
El s-a referit şi la centura Buşteni – Azuga şi la faptul că acolo a fost depusă o contestaţie.
„Legat de Buşteni şi de Comarnic, eu mă aştept dincolo de, hai să spunem, situaţia care e la Consiliul Judeţean Prahova, cu care CNAIR-ul are protocol, aşa cum ştiţi. Sunt lucrări care au fost delegate către Consiliul Judeţean Prahova. Eu mă aştept ca lucrurile să meargă înainte. Este o contestaţie în acest moment pe centura Buşteni – Azuga. Sper să se clarifice în perioada imediat următoare CNSC-ul, astfel încât să se intre şi acolo la lucrări. Iar pe partea de Comarnic, de asemenea să se continue să nu avem sincope, indiferent de situaţiile inedite în care ne aflăm. Important pentru toată lumea. Noi avem finanţare, Consiliul Judeţean să-şi facă treaba, să ducă ce s-a angajat pe cele două, noi venim şi finanţăm şi plătim aceste proiecte.Nu avem niciun fel de sincope din acest punct de vedere”, a explicat ministrul Transporturilor.
2 comentarii
Romanii si cioturile lor…anul si ciotul va inseamna ca autostrada se va incheia in cateva sute de ani…eu propun ca A3 sa fi numita autostrada cioturilor
De fapt, ciotul este Cristian – Codlea, nu Brasov – Codlea, cum aberează Grindeanu. Şi este un semi-ciot: va deveni un ciot abia după ce se va uni cu Cristian – Râşnov, rezultând o micro-autostradă de circa 10 km, care va lega Râşnovul de Codlea. Mare inginerie!