Petru Popescu are 81 de ani și este fost campion al competițiilor de motociclism sportiv din 1970 și până în 1995. A făcut performanță în pilotaj și a îmbunătățit eficiența motoarelor. Doctorul Silviu Makkai Popa este medic primar, doctor în științe medicale, chirurg la Spitalul Regina Maria Brașov.
Cei doi, pacient și medic, au format echipa care a învins adenocarcinomul colonic, o formă de cancer a intestinului gros și au arătat că vârsta nu este o limitare în lupta pentru viață. „Refuz să cred că poate exista un medic care se abate de la planul optim de tratament pentru pacientul său, sau ia decizii parțiale, luând în calcul doar vârsta înaintată”, a fost replica tranșantă a medicului.
Calm, răbdare și încredere
„Visez și acum că sunt pe motor. Nu mai merg pe motocicletă, dar conduc cu bucurie și acum. Sunt atent, cumpătat, îmi cunosc și-mi respect limitele. Mă obligă titlurile de campion!”, spune fostul pilot, cele 12 titluri de campion fiind dovadă.
A continuat: „Pasiunile m-au menținut în formă și mi-au dat curajul să depășesc boala, calm, cu răbdare și încredere. Calmul și răbdarea sunt ale sportivului care am fost și am rămas, dar încrederea a venit doar de la doctorul Silviu Makkai. Nu pot face abstracție de vârsta mea, dar când am ajuns la Spitalul din Brașov, la dr. Silviu Makkai am știut că va fi bine. Și sunt bine. Trăiesc și mă bucur de fiecare zi cu o intensitate pe care nu am mai avut-o niciodată. Totul datorită medicului!”
Boala, diagnosticul și operația
Problemele legate de boala intestinală resimțite de Petru Popescu au fost subtile, și le-a pus pe seama unei suferințe hemoroidale, cum fac mulți dintre pacienți dar, în timp s-au accentuat. A apărut durerea, balonări și constipație severă. Vizita la gastroenterolog și investigațiile au identificat o tumoră la nivelul segmentului sigmoid al intestinului gros. Biopsia recoltată la colonoscopie a confirmat adenocarcinomul, cel mai frecvent tip de cancer de colon.
Boala era avansată, era în stadiu subocluziv, tumora fiind suficient de voluminoasă pentru a risca blocarea intestinului. Singura soluție, intervenție chirurgicală rapidă. „Diagnosticul a fost un șoc dur, dar am decis că nu e finalul și am căutat o soluție, iar aceasta a fost în mâinile doctorul Silviu Makkai”, povestește fostul campion.
La Spitalul Regina Maria din Brașov au fost repetate și completate investigațiile. Cazul s-a analizat în Tumor Board și s-a stabilit planul de tratament. S-a urmărit obținerea de maximum de beneficii posibile, cu minimum de riscuri. Intervenția chirurgicală a fost realizată laparoscopic, iar recuperarea a fost ușoară și rapidă. Pentru un pacient vârstnic recuperarea lentă, chiar și după o operație reușită, poate aduce complicații.
„Domnul Popescu este pacientul pe care și-l dorește orice medic. Optimist, curajos și tonic. Un partener alături de care, ție, ca medic îți este parcă mai ușor să lupți cu boala. Și medicul e om, are și el trăirile lui, iar un pacient pozitiv te ajută. L-am admirat pentru tonusul său, pentru tinerețea sufletului”, spune dr. Silviu Makkai Popa.
Procedura minim invazivă a menajat organismul, deși operația a fost dificilă. Pregătirea excepțională a medicului în chirurgia laparoscopică, instrumentele și colaborarea echipei anestezico-chirurgicale au oferit siguranță pacientului. „Examenul histopatologic a probat că nu exista diseminarea celulelor tumorale, iar prognosticul pe termen lung este bun. Intervenția a eliminat tumora și a asigurat siguranța oncologică, iar pacientul poate avea o viață normală”, explică dr. Silviu Makkai Popa.
Petru Popescu a venit la Spitalul Regina Maria Brașov pe propriile picioare, dar vizibil afectat de suferință. Recuperarea, după operație, a fost spectaculoasă fizic și psihic, iar pacientul a putut pleca acasă a treia zi după intervenție. Conform protocoalelor în tratamentul cancerului de colon, fost preluat de un medic oncolog și a urmat chimioterapie.
„Domnul doctor mi-a spus că mai vrea pacienți, ca mine. Un așa nivel de comunicare nu am mai întâlnit și am cunoscut destui medici. Nu m-am simțit nici bolnav, nici bătrân în prezența domnului doctor. Asta a însemnat enorm pentru mine. Un medic exepțional, care are toată stima și recunoștința mea”, încheie mărturisirea sa, Petru Popescu.
Investigațiile uletrioare au confirmat statutul de „cancer free”. Va mai fi necesară doar monitorizarea la intervale prestabilite și chimioterapie profilactică dar, în rest pacientul se va putea bucura de viaț și sănătate.
Cancerul colorectal este o boală curabilă. Detectarea timpurie, cu ajutorul programelor extinse de screening prin colonoscopie, reprezintă cel mai important factor în declinul mortalității prin cancer colorectal. În stadiile incipiente poate fi tratat eficient, minim invaziv, oferind pacienților un prognostic foarte bun. (P)