După mai multe ore de dezbateri, consilierii locali au aprobat în această seară bugetul municipiului Brașov pentru anul 2024. Astfel, Brașovul va avea în acest an un buget de 1.843.030.230 lei, față de 1,65 miliarde de lei anul trecut, din care veniturile vor fi de 1,56 miliarde de lei și cheltuielile prognozate de 1.842.530.230 lei. Capitolul „transporturi”, unde intră atât partea de lucrări la infrastructura stradală, cât și costurile cu transportul public are cea mai mare alocare bugetară 474,19 milioane de lei, urmat de capitolul locuințe, servicii și dezvoltare publică, cu o alocare de 283.526.990 lei.
Nu au lipsit nici amendamentele propuse de către diverși aleși, însă doar 5 dintre acestea au fost aprobate. Printre cele mai importante, creșterea stimulentului financiar acordat părinților care apelează la serviciile unor creșe private sau la ajutorul bunicilor, ținând cont că numărul locurilor în creșele de stat este limitat, precum și creșterea pragului de venit până la care seniorii pot beneficia de „Darul din suflet”, respectiv tichete sociale în valoare de 200 de lei oferite cu ocazia Crăciunului sau a Paștelui.
Amendamentele propuse
Propunere PRIMAR
Alocarea sumei de 1 milion de lei pentru lucrări în regim de urgență la infrastructura stradală din municipiu, APROBAT
Propuneri PNL
Reducerea sumei pentru achiziții imobiliare de la 1,75 milioane de lei, 1,25 milioane de lei, RESPINS
Creșterea indemnizației de bunic (ajutorul de creșă privată) de la 723 de lei, la 850 lei, respectiv majorarea bugetului Direcției de Asistență Socială cu suma de 103.500 lei, APROBAT
Suplimentare fondurilor alocate programului „Școală după școală”, RESPINS
Retragerea sumei de 1 milion din bugetul Filamonicii pentru achiziția de instrumente, RESPINS
Retragerea buget Centrul Cultural Apollonia pentru achiziție autoturism electric și pian, RESPINS
Venitul beneficiarilor programului „Dar din suflet” 2.000 de lei, valoarea alocării bugetare fiind de 1,2 milioane de lei, APROBAT
Facilități RATBV până la 3.500, 5.950.000 lei, RESPINS
Alocarea sumei de 200.000 pentru aplicarea Legii 379/2003 din fondul de rezervă, APROBAT
Propuneri PSD
Majorarea subvenției acordate pentru servicii sociale acordate asociațiilor de asistență socială (de la 600 lei, la 800 lei), cu o sumă totală de 1,2 milioane de lei alocată din fondul de rezervă, APROBAT
Retragerea sumei de 665.000 lei din bugetul Agenției Metropolitane, astfel încât aceasta să rămână cu o sumă de 4 milioane de lei, APROBAT
Retragere din bugetul Centrului Cultural Apollonia doar a sumei aferente achiziției unui autoturism electric, RESPINS