Primăria Brașov a anunțat că anul acesta intenționează să demareze o serie de exproprieri pentru a putea moderniza „străzile private”. Din cauza litigiilor cu proprietarii, unele artere au rămas de ani buni la stadiul de „ulițe”, iar astfel de situații se întâlnesc în special în noile zone rezidențiale.
În zona Tractorul au fost numeroase astfel de situații, în unele cazuri, parcelele private de stradă fiind achiziționate de la proprietari de către diverși dezvoltatori, astfel încât să faciliteze accesul viitorilor locatari spre noile blocuri. Au rămas însă și situații în coadă de pește, iar una dintre străzile care este doar parțial publică este Emanoil Bernfeld. De altfel, o parcelă aferentă acestei străzi a fost achiziționată la o licitație derulată de fisc de către un om de afaceri, care are câteva construcții abandonate în acest perimetru.
Acum, Primăria va trebui să exproprieze toate bucățile private pentru a putea moderniza strada de la un capăt la celălalt, respectiv de la intersecția cu Ioan V. Socec și până la cea cu viitorul bulevard I.C. Brătianu, în contextul în care nu s-a ajuns la o înțelegere cu toți proprietarii. De altfel, ăn vederea demarării proiectului de modernizare a fost emis un certificat de urbanism care stabilește condițiile derulării lucrărilor în conformitate cu elementele prevăzute prin Planul Urbanistic Zonal/Planul Urbanistic General.