Cu fiecare ediție, NOMADE devine sinonim cu experiența muzicală de neuitat, iar pe 10 Februarie, K2 Alpin din Poiana Brașov se pregătește să găzduiască o nouă seară de excepție dedicată iubitorilor de muzică electronică. Evenimentul aduce în prim-plan trei DJ de talie mondială: Arkadyan, Andrew Dum și Lucille.
Toți artiștii din cadrul proiectului Arkadyan înregistrează în studio doar instrumente reale și le mixează cu muzică electronică. Aceeași energie se transpune și pe scenă, unde se combină instrumentele tribale și ancestrale cu elemente electronice, creând o experiență muzicală captivantă și unică.
După două evenimente NOMADE de succes, a treia ediție promite să fie din nou, incendiară. Pe lângă selecția de muzică de cea mai înaltă calitate și un spectacol unic, participanții se vor bucura de un meniu à la carte excepțional și de băuturi premium, asigurând o experiență completă pentru toți cei prezenți.
Seria de evenimente NOMADE organizate de K2 Alpin își propune să revitalizeze Poiana Brașov, inclusiv viața de noapte, care până acum a lipsit cu desăvârșire din stațiune. Cu fiecare ediție, se consolidează reputația locației ca un punct de referință pentru iubitorii de muzică afro house din întreaga țară, oferind o atmosferă vibrantă și experiențe muzicale de neuitat.