Deputatul PSD Brașov Marian Rasaliu consideră că în ceea ce privește implementarea proiectelor importante este nevoie de copaborarea autorităților centrale cu cele locale, mai ales când miza este sistemul sanitar, unul prioritar pentru România. Problema proiectelor noilor spitale ce urmează a fi construite în România a fost ridicată de parlamentarul social-democrat Marian Rasaliu de la tribuna Camerei Deputaților.
„Am asistat la o adevărată ofensivă electorală pe tema finanțării spitalelor prin PNRR. Au fost declarații, campanii pe rețelele de socializare, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost pus la stâlpul infamiei. Dar, îi întreb pe colegii care au derulat această campanie: «Înainte de a lansa acuzațiile ați verificat situația în teren? Ați avut o discuție sinceră cu primarii, președinții de consilii județene, cu reprezentanții Ministerului Sănătății?»”, a întrebat deputatul PSD Brașov, Marian Rasaliu.
De altfel, susține deputatul, o analiză realistă și onestă a fiecărui proiect este primul pas ce trebuie urmat în cazul acestor investiții, pentru că numai astfel pot fi identificate soluțiile optime pentru continuarea lor.
„În caz contrar, nu facem decât să iscăm și să escaladăm conflicte, să încingem spirite și să distrugem proiecte. Iar cei care au de suferit sunt cetățenii, care ne-au trimis în Parlament pentru a le asigura bunăstarea, nu pentru a ne lupta pentru supremația mediatică sau pe rețelele de socializare”, le-a mai transmis deputatul colegilor parlamentari.
El a amintit că are experiența medierii unor dispute politice iscate de proiecte majore de investiții. „Mă refer aici la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și la Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov. În perioada în care eram prefect al județului Brașov, ambele erau în blocaj și era nevoie de adoptarea unor legi pentru continuarea lor. În cazul transmiterii terenului necesar construirii spitalului aveam parlamentarul și inițiativa legislativă, iar situația părea fără ieșire. Pentru ambele proiecte am reușit să îi aduc la aceeași masă pe toți parlamentarii de Brașov, dar și pe reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în implementarea lor. Nu a fost ușor, dar a meritat efortul. Senatorii și deputații din Brașov au făcut front comun, au fost o voce unitară în Parlament, iar legile au fost aprobate. Aeroportul este acum finalizat, iar în anul 2020 noua conducere a Primăriei Brașov avea la dispoziție un proiect la cheie al noului spital, pe care trebuia doar să îl continue”.
Deputatul consideră că și acum, în ceasul al 12-lea, în cazul construirii noilor spitale va fi nevoie, în primul rând, de un consens politic, în special la nivel local.
„Aș vrea să le amintesc colegilor mei din Brașov că PSD a susținut și susține proiectele ce vizează investițiile în infrastructura sanitară. În anul 2018, ministrul de atunci al Sănătății a aprobat structura Spitalului Clinic Regional de Urgență. Actualul ministru al Sănătății a susținut proiectul Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli infecțioase și o va face în continuare. Dar nu poate face temele în locul autorităților locale”, a încheiat Marian Rasaliu.