Polițiștii din cadrul Biroul pentru Protecția Animalelor – Brașov efectuează cercetări pentru săvîrșirea infracțiunilor de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative (cuparea urechilor), după ce au constatat, în urma unor controale efectuate, că exemplare canine prezintă astfel de intervenții.
Miercuri, 6 februarie 2024, polițiștii din cadrul structurii specializate au efectuat mai multe controale, în baza unor date operative, atât în municipiul Brașov, cât și în comuna Târlungeni, din județul Brașov, la deținătorii unor exemplare canine.
La două dintre adresele verificate, polițiștii au identificat câte un exemplar canin, care prezenta cupări ale urechilor, context în care medicul veterinar din cadrul structurii de poliție a întocmit o fișa de observație clinică.
Față de cele constatate polițiștii au întocmit câte un dosar penal în care cercetările vor fi continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, fapte prevăzute și pedepsite de legea privind protecția animalelor, urmând ca la finalul cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
Potrivit veterinarilor, scopul tăierii urechilor câinilor este cresterea vitezei, prevenirea rabiei, evitarea ranirii cand animalele sunt angajate in lupte pentru caini, dar se face și pentru că le ofera cainilor de paza un aspect mai feroce.