Începând din 11 martie, pentru autoturismele mici si cele cu masa mai mică de 3,5 tone va dispărea rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile și va fi introdusă rovinieta cu valabilitate de o zi, cea cu valabilitate de 10 zile și cea cu valabilitate de 60 de zile.
Ordonanța de Guvern 14/2024, recent publicată în Monitorul Oficial, ajustează regulile aplicării tarifelor de utilizare a drumurilor naționale (rovinieta) conform Directivei (UE) 2022/362 referitoare la taxarea vehiculelor pentru folosirea infrastructurii rutiere, precum și alinierea la Legea 226/2023, care va intra în vigoare la în ianuarie 2026. Documentul modifică OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, conform avocatnet.ro.
Pentru autoturisme și vehicule de marfă cu masa autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone se introduc, începând cu 11 martie 2024, roviniete cu perioade de valabilitate de o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Conform legislației actuale, nu se pot face roviniete pentru autoturisme pentru o singură zi și nici pentru 10 sau 60 de zile. În schimb, vor dispărea cele pentru șapte și 90 de zile.
De asemenea, se stabilesc procentaje maxime pentru aceste tarife, raportate la tariful anual, de 9% pentru o zi, 12% pentru 10 zile, 19% pentru 30 de zile și 30% pentru 60 de zile.
Astfel, pentru autoturisme, prețurile sunt de 2,5 euro pentru rovinieta valabilă pentru o zi, 3,3 euro pentru cea valabilă pentru zece zile, 5,3 euro pentru cea de 30 de zile, 8,4 euro pentru rovinieta de 60 de zile și de 28 de euro pentru cea valabilă un an.
Pentru vehiculele cu tonaj autorizat mai mare de 3,5 t, până la 12 t și pentru cele de transport pasageri cu mai mult de 9 persoane, disponibilitatea tarifelor va fi pentru perioade de o zi, 7 zile, 30 de zile și 12 luni. Pentru aceste vehicule, procentaje maxime pentru tarife, raportate la tariful anual, vor fi de 2% pentru o zi, 5% pentru 7 zile și 10% pentru 30 de zile.
În ceea ce privește vehiculele de tonaj mare, valoarea maximă la care poate ajunge această taxă este de 1.210 euro, cu valabilitate pentru un an.