Brașovul va avea în acest an un buget de 1.843.030.230 lei, față de 1,65 miliarde de lei anul trecut, din care veniturile vor fi de 1,56 miliarde de lei și cheltuielile prognozate de 1.842.530.230 lei. Capitolul „transporturi”, unde intră atât partea de lucrări la infrastructura stradală, cât și costurile cu transportul public are cea mai mare alocare bugetară 474,19 milioane de lei, urmat de capitolul locuințe, servicii și dezvoltare publică, cu o alocare de 283.526.990 lei.
În 12 februarie, proiectul de buget ar urma să fie supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local, însă, în prealabil, mâine ar urma să fie organizată o dezbatere publică, începând cu ora 16.00. Aceasta se va derula în format hibrid, și în sala de ședințe a Consiliului Local și online.
Primarul Allen Coliban a precizat că va fi un an bugetar dificil, deoarece sumele alocate de la bugetul de stat au scăzut, iar municipiul are în implementare o serie de proiecte. „Aceste reduceri trebuie să le compensăm într-un fel, să tăiem cheltuieli de la mai multe capitole, dar să ținem cont de șantierele pe care le avem în execuție, proiectele care au ajuns la maturitate și cofinanțările pentru proiecte europene. Trebuie să fim precauți și nu este momentul să venim cu vouchere și gratuități pentru anumite categorii, deoarece avem nevoie de un buget echilibrat. De exemplu, transportul public (subvenția acordată operatorului RATBV) a fost bugetat la nivelul anului trecut și pe parcursul anului vom veni cu ajustări”, a explicat primarul. După cum au precizat oficialii departamentului Economic din cadrul Primăriei, subvenția acordată RATBV ar urma să fie de peste 100 de milioane de lei în acest an.
Întregul proiect de buget este disponibil AICI.