Polițiștii brașoveni din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați că într-o dubă, care a fost lăsata cu luminile de avarii pe un câmp, și care apoi a fost adusă la un service, s-ar afla mai mulți cățeluși. Aceștia au fost descoperiți doar în momentul în care mașina a fost coborâtă de pe platformă, iar zgomotele micilor animale speriate au fost auzite de angajați, care i-au găsit într-o pungă din plastic. Tot angajații service-ului au fost cei care au anunțat Poliția.
„Imediat cei doi colegi, polițiști – medici veterinari, s-au deplasat în locul indicat și le-au acordat cea mai bună asistență micilor animale, care se aflau în pericol de îngheț, dar și de înfometare.
Maria si Răzvan au devenit astăzi părinții adoptivi a 7 cățeluși, care acum beneficiază de cele mai bune îngrijiri”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cei 7 cățeluși urmează să fie preluați de o asociație de profil.