Primăria Sinaia a început montarea primei pasarele pietonale din orașul-stațiune. Este amplasată chiar la intrarea în stațiunea montană, paralel cu DN1, și face parte dintr-un proiect de mobilitate urbană și de reducere a poluării.
Autoritățile stațiunii din Prahova doresc să încurajeze locuitorii și turiștii să folosească autovehiculele cât mai puțin, în detrimentul mersului pe jos sau al folosirii mijloacelor de transport în comun.
Pasarela va lega centrul de două cartiere din sudul stațiunii. Locuitorii sau turiștii vor ajunge în doar șapte minute în centrul orașului, în loc de 30, cât fac acum, spun reprezentanții primăriei, potrivit euronews.ro.
Pasarela are o lungime de aproximativ 700 de metri și este alcătuită din două tronsoane care vor avea trotuare de legătură. Cel mai înalt pilon de susținere al ei are 17 metri și cântărește 10 tone.
Valoarea proiectului este de 22 milioane de lei și se derulează prin Programul Operațional Regional de la Ministerul Dezvoltării.
„Pasarela are și un caracter turistic pentru că, cu siguranță, va fi vizitată de turiști. Este foarte spectaculoasă, foarte înaltă și are în anumite zone lifturi, de unde poți să cobori. Sunt niște zone de belle view, de unde se pot vedea munții, este o perspectivă foarte bună a orașului. Va avea din loc în loc și bănci, pentru ca cei care merg să se poată relaxa”, a declarat primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.
Autoritățile locale promit că se va putea circula pe pasarelă de la începutul verii.
Primăria Sinaia are în lucru și un proiect care prevede realizarea unui pasaj rutier subteran de 600 de metri din centrul stațiunii Sinaia.
La momentul acesta, Primăria a semnat contractul pentru studiu de fezabilitate, documentație tehnică și avize pentru pasajul rutier subteran.