Asociația Catharsis din Brașov a organizat recent o dezbatere publică în ceea ce privește adopția în România. Deși au trecut mai bine de trei decenii de la Revoluție, țara noastră nu a reușit să rezolve problema copiilor abandonați. Astfel, în îngrijirea Statului sunt acum peste 50.000 de copii, cel mai mare număr din Europa. Mai mult, deși sunt peste 7.000 de copii declarați adoptabili și peste 2.700 de familii adoptatoare, numărul adopțiilor este mult mai mic.
„În primul rând, pentru problemele de sănătate. Copiii, rămânând în sistem până la vârsta de 7 ani, mutați de la un asistent maternal la altul, sunt foarte abuzați emoțional. Până la vârsta de 7 ani, fiecărui copil ar trebui să i se identifice o familie de adopție. Noi identificăm o familie de adopție, statul, legiuitorul preferă să ia copilul să-l mute de la o familie la alta – vorbim de asistenții maternali. Iar la vârsta de 7 ani, când copilul ar trebui deja să fie în familia lui, în familie proprie, în familie permanentă, atașat de familie, să se simtă în largul lui, să aibă o copilărie fără griji, statul îl ia din familia de asistent maternal și-l duce în centru. Aici se rupe copilul, acesta este adevăratul abandon familial”, a explicat președintele Asociației CatharsisAzota Popescu, potrivit adevarul.ro.
România a semnat mai multe convenții internaționale pe care le-a ratificat apoi și Parlamentul, dar aceste nu sunt respectate. Astfel, s-a ajuns, de exemplu, ca adopții internaționale să fie considerate cele făcute de cetățenii români stabiliți temporar sau definitiv pe teritoriul altui stat, fapt care nu are legătură cu termenul.
Din acest motiv, Azota Popescu are trei propuneri de modificare a Legii Adopției.
„Abrogarea articolului 3 din actuala Lege a adopției, abrogarea articolului 60 din actuala Lege a adopției, abrogarea articolului 28 din actuala Lege a adopției. Articolul 3 se referă la românii stabiliți în străinătate, pe care legea îi obligă să vină să stea în România timp de șase luni. Aberant! Pentru ce să stai șase luni în România? Lași locul de muncă, lași veniturile, îți lași soțul, dacă vin amândoi, pierd amândoi jobul, veniturile. E aberant! Acest articol trebuie abrogat. Articolul 28 recomandă ca doar după un an de la data când copilul abandonat este instituționalizat să se caute familia biologică. Articolul 60 prevede adopția internațională, dar numai pentru rudele copilului până la gradul al IV-lea care locuiesc în străinătate și acestea nu există sau pentru cuplurile mixte, în care unul dintre soți este și cetățean român”, a mai precizat Azota Popescu.