Un nou ciclon ajunge în România după ce a provocat haos în vestul Europei. Iar meteorologii anunță că vom avea parte de ninsori și ger în următoarele zile.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat cum va fi vremea în perioada următoare.
„Ne așteptăm la o schimbare radicală, cel puțin din perspectiva regimului de temperaturi, dar și a tipului și formei precipitațiilor. Dacă astăzi va fi o zi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă din calendar, ieri înregistrând 11 grade la Oravița, 6 grade în Capitală, astăzi vom avea valori chiar mai ridicate, între 4 până la 15 grade”, a explicat meteorologul.
Astfel, de mâine, vremea se răcește, în special în jumătatea de nord a țării, acolo unde temperaturile maxime nu vor mai depăși 4…5 grade Celsius, în special în nord-vest, în centru, în partea de nord-est a țării, în timp ce în sud și în sud est vor mai fi posibile valori de 15 grade. De duminică însă, răcirea va fi semnificativă, inclusiv în zona de sud și sud-est a țării, deoarece maximele la scara întregii țări vor fi între 4 și 5 grade. Iată o scădere, la nivelul maximelor, cu mai mult de 10…11 grade, în timp ce și minimele vor coborî semnificativ, mai ales în depresiuni, sub -10 grade -15, chiar și pe litoral minime negative.
Astfel, sâmbătă, maxima în Brașov nu va depăși -2 grade Celsius, iar în nopțile și diminețile de duminică și luni minima va fi de -11 grade Celsius, în conformitate cu prognoza actuală.