După o cale lungă, începută prin 2016, de a trece un drum de pământ în proprietatea municipiului, pentru că se afla la Ministerul Transporturilor, apoi documentații, avize, licitații, s-a ajuns ca în iunie 2023 să fie semnat contractul pentru proiectarea și execuția centurii Făgărașului, În noiembrie, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor și chiar dacă este iarnă, constructorul derulează și în această perioadă o serie de lucrări începând să traseze pe teren „conturul” noului drum.
„Am efectuat astăzi o vizită pe șantierul variantei de ocolire a Municipiului Făgăraș, ale cărui lucrări au început la finalul anului 2023. Am fost plăcut surprins să constat că există activitate, chiar și în această perioadă de iarnă. Constructorul, firma Strabag, execută lucrări de excavare și de transport a materialului rezultat”, a precizat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.
Valoarea lucrărilor este de 43.568.555.49 fără TVA, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Varianta de ocolire a municipiului Făgăraș va fi realizata in partea de nord a orașului, va avea o lungime de 5,922 km. Se desprinde din DN 1 la km 232+324 si se închide in DN 1 la km 236+263. Viteza de proiectare se încadrează in 50 km/h si 80 km/h. „Legătura rutiera cu DN 1 este asigurata prin realizarea a doua intersecții giratorii. De la km 232+324 al DN 1, respectiv km 0+015 al variantei, varianta se desprinde in dreapta drumului național, in lungul canalului de descărcare. De la km 1+350 pana la km 4+700, varianta de ocolire merge in paralel cu râul Olt, aflând-se pe partea stânga a acestuia, la baza digului de protecție aflat in administrația S.C. Hidroelectrica S.A.. Pe acest sector, varianta de ocolire este încadrată de digul de protecție al râul Olt si contra-canalul acestuia, suprapunându-se peste drumul existent. După km 4+700 varianta de ocolire de îndepărtează de digul de protecție al râul Olt Pod, continuând pe lângă contra-canal iar la km 4+755 se va realiza podul peste contra-canal. De la km 4+755 traseul variantei de ocolire se duce înspre DN1, iar la km 5+179, avem podul peste Pârâul Berivoi. La km 5.93 varianta de ocolire se intersectează cu DN1, fiind finalul proiectului. In cadrul proiectului avem trei intersecții giratorice, doua cu DN1 fiind la începutul si sfârșitul proiectului iar la km 2+440 traseul variantei ocolitoare se intersectează cu drumul DJ104D printr-o intersecție sens giratoriu cu 4 brațe. Traseul proiectat supra traversează doua obstacole si anume: contra canalul râului Olt, de la km 4+755 si pârâul Berivoi de la km 5+179.In cadrul proiectului a fost prevazut a se amplasa panouri antifonice pe o lungime de 500 m. In cadrul proiectului este necesară relocarea canalului ANIF de la km 232+310 de pe DN 1. Solutia de relocare consta din realizarea unui canal avand latimea de 2.00 m (la baza canalului) si taluze cu inclinarea de 2:3. Lungimea canalului relocat este de 110 m. Subtraversarea canalului pe sub DN 1, va fi asigurata printr-un podet nou dalat D=2.00 m, amplasat in conformitate cu planul de situatie”, se precizează în descrierea proiectului.
Sursa video: Gheorghe Sucaciu