Premergător minivacanței de Revelion, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Brasov a executat controale de specialitate la operatori de alimentație publică – baruri, restaurante si unitati de turism. Ca urmare a verificărilor executate, au fost aplicate 95 de sancțiuni, din care 61 de avertismente și 34 de amenzi în cuantum de 571.000 lei.
În plus, pentru un operator economic a fost aplicată măsura complementară de oprire a functionării până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.
„Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este prioritară, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare. Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi”, au precizat oficialii ISU Brașov.
Având în vedere faptul că o mare parte din incendiile produse în ultima perioadă sunt legate de sistemele de încălzire și pentru că perioada sezonului rece încă nu a trecut, pompierii vă recomandă să respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor în locuințe, astfel:
- Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic;
- Aveți grijă la amplasarea materialelor combustibile, sau inflamabile, în apropierea sistemelor de încălzire (sobe, plite, centrale termice, etc).
- Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora.
- Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile.
- NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
- NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată.
- Interziceţi jocul copiilor cu focul.
- Instalați detectoare de fum pentru a preveni producerea unor incendii.