Trei farmacii din Brașov și una din Făgăraș vor avea program non-stop în ajun de Revelion, dar și în prima zi a noului an.
Astfel, în municipiul Brașov, deschise vor fi punctele din strada Uranus 14, B-dul Griviței 67 și Iuliu Maniu 68, iar în Făgăraș, program non-stop are farmacia de pe B-dul Unirii 6 B. În municipiul Brașov, program normal cu publicul are și farmacia de pe strada Republicii 27, respectiv între 10.00 și 21.00.
De asemenea, spitalele vor funcționa cu linii de gardă, însă pentru probleme medicale care nu sunt urgențe, brașovenii pot apela la centrele de permanență, care au program de lucru non-stop în zilele de sărbătoare și în weekend-uri. În municipiul Brașov sunt patru astfel de centre, respectiv pe strada Aurora, strada Cicoarei, strada Albatrosului și strada Zaharia Stancu.
Lista completă a centrelor de permanență, inclusiv în județ, poate fi consultată pe site-ul Direcției de Sănătate Publică – dspbv.ro.