Cei care nu și-au rezervat din timp locuri pentru Revelion caută pensiuni pe ultima sută de metri, iar escrocii profită de graba și credulitatea clienților. Impostorii pretind că sunt proprietari de pensiuni și cer bani în avans, pentru „securizarea rezervării”.
Astfel, 15 prieteni care doreau să își petreacă revelionul la Sinaia au aflat că au fost înșelați în momentul în care au găsit pensiunea pe alt site.
„Ne-a spus că trebuie să trimitem un avans de 1.500 de lei. Noi am trimis avansul… O persoană din grup a realizat că este o țeapă. A vorbit cu o persoană care la fel a pățit. Atunci când am căutat mai amănunțit am realizat că am fost țepuiți. Pensiunea era deja închiriată și noi nu am mai avut posibilitatea să o închiriem”, spune un client „țepuit”
Proprietarul vilei din Sinaia le-a spus la telefon că alte 8 persoane l-au contactat după ce au fost înșelate de același escroc, care furase fotografiile cu pensiunea de pe un site de turism și i-a mințit pe creduli că este proprietatea lui .
„Ne-au sunat dacă e casa liberă de revelion și le-am spus domnule nu mai dați banii că vă păcălește. Vă dați seama cum ne simțim când un escroc face așa ceva… Să se rezolve cu cei țepuiți, săracii”, a comentat proprietarul vilei.
Polițiștii spun că trebuie să fim precauți în momentul în care plătim pentru cazare, fără să verificăm fizic dacă locația există. Sorin Stănică – reprezentant IGPR:
„Important este să încercăm să găsim elemente legate de cazarea oferită pe alte site-uri, din alte surse. Poate dacă vorbim de o pensiune, poate are un site propriu. Să încercăm să obținem și review-uri legate de pensiunea respectivă, astfel încât să ne asigurăm că vorbim cu proprietarul de drept”.
Cei care trec prin astfel de situații sunt sfătuiți să meargă la poliție pentru a depune plângere. În primele 11 luni ale anului 2023, în toată țara au fost sesizate peste 22 de mii de infracțiuni de înșelăciune.