Braşovul bunicilor era un oraş „tradiţional, unde schimbările intră foarte lent“, aşa cum spunea cărturarul Sextil Puşcariu. În aprilie 1923, într-o revistă literară a vremii, cineva notase: „Braşovul e cel mai frumos oraş din România Mare“ , dar ceva mai târziu, scriitorul Meschendorfer, comentând vremea de la poalele Tâmpei, a spus că este „cea mai nevricoasă climă din lume“. Braşovul bunicilor a rămas doar în fotografiile de epocă păstrate în cuferele înnegrite de vreme. Au dispărut biserici, farmecul plimbărilor de pe Corso, tramvaiul cu aburi şi trăsurile, scrie casasfatului.ro
Aspectul caselor
Din ultimele două secole ale ultimului mileniu au rămas mărturie o mulţime de fotografii. Vederile de epocă arată cum era Braşovul începutului de secol XX. Unele clădiri au fost demolate, altele mai sunt şi acum. Cele mai multe străzi şi-au schimbat înfăţişarea. Cârcotaşii spuneau că este un oraş provincial anost. Aspectul caselor nu s-a schimbat prea mult de atunci. Cărturarul Sextil Puşcariu arăta că, la începutul secolului XX, casele aveau un singur cat, iar camerele şi băile se adăugau întotdeauna pe orizontală şi nu pe verticală. Casele modeste aveau salon, dormitor, prânzitor (sufragerie) şi bucătărie.
Iorga, prima stradă cu case în stil românesc
În 1928 s-a construit Şirul Iorga, unde s-au înălţat case în stil neo-românesc. Case după acelaşi model erau ridicate mai sus pe actuala stradă Eminescu. Saşii, cei mai vechi locuitori ai cetăţii, se plângeau că românii îşi construiesc case prea împodobite. Gara a fost construită în 1873, iar la începutul secolului actualul parc era un maidan, unde se strîngeau căruţele negustorilor, în zi de târg. La începutul secolului XX, actuala stradă Mihai Eminescu se numea strada Cetăţuii. Pe locul unde se află astăzi Parcul Titulescu se afla un maidan unde se juca fotbal. Tramvaiul trecea pe lângă terenul viran de la parc.
Piaţa Sfatului, plină de tarabe
Piaţa Sfatului se numea Târgul Grâului, şi era plină de tonete cu zarzavat la care vindeau ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Tot acolo, pe Şirul Grâului, era Corso, unul din locurile preferate de plimbare ale braşovenilor. La fel şi actual stradă Hirscher. În altă parte era piaţa de peşte, unde se găseau din belşug bucăţi de nisetru, morun, ştiuci şi cegă. Lumea bună se plimba pe aleea din Livada Poştei, între Rectoratul de acum şi Biblioteca Judeţeană. Era acolo Restaurantul Transilvania, castani şi un chioşc cu fanfară.
Locuri de plimbare
Elevii de liceu nu aveau voie singuri pe Promenadă, dacă erau prinşi, le scădeau nota la purtare. În schimb ţineau maialuri în Poiana Braşovşi în Noua. Toţii elevii, fie că erau fetele de la Principesa Elena sau băieţii de la Şaguna sau Honterus, aveau uniforme. Când se ţinea târgul de toamnă în Târgul Grâului, elevii aveau voie să meargă şi ei. Băieţii dăruiau fetelor linguri de lemn, iar servitoarele primeau turtă dulce cu oglindă.
Excursii la statuia lui Arpad
Elevii se plimbau şi pe Tâmpa, până la soclul Statuii lui Arpad sau făceau excursii pe drumul de Poiană, unde un sas ţinea un restaurant. Drumeţiile pe cărările din păduri erau iniţiate de organizaţia cercetaşilor. Statuia propriu-zisă de pe Tâmpa nu mai era, deoarece fusese aruncată în aer de un student român. Tinerii studioşi erau încântaţi de librăriile şi de magazinele de pe actuala stradă a Republicii. Un negustor ţinea un magazin mare cu tot felul de jucării, păpuşi ca din poveşti, gravuri şi cărţi. Când intrai acolo te credeai ca în 1001 de nopţi. Erau multe magazine cu tot felul de mărfuri, de la încălţăminte la cuie şi pluguri pentru munca câmpului.
Industria, la marginea oraşului
Întreprinderile industriale erau aşezate în general în cartierele Blumăna şi Braşovul Vechi. În Şchei şi în Dârste erau multe mori de apă. În spatele actualei Maternităţi era un teren în terase, numit Dealul Romurilor, unde se înălbea pânza. La Bastionul Ţesătorilor, pe actualul teren de tenis Olimpia, era patinoarul. Clădirea Facultăţii de Silvicultură, de lângă Poarta Ecaterinei, era Şcoala Evanghelică de Fete. A fost construită între anii 1874 – 1876. Zidurile de apărare au început să fie demolate din cauza extinderii oraşului. După al doilea război mondial, înfăţişarea Braşovului s-a schimbat mult, o dată cu construirea cartierelor muncitoreşti.
Locurile uitate
Villa Kertsch. A fost construit de inginerul oraşului, Christian Kertsch, în anii 1886-1887. A fost bombardat în cel de-al doilea război mondial. Modaromul a fost construit după demolarea hotelului Kertsch, în anii 1970-1972
Casa Vămii. La sfârşitul secolului al XIX-lea, strada Mureşenilor se numea Uliţa Vămii. Astăzi, fosta clădire a Vămii nu mai există, iar pivniţa clădirii de pe colţul străzii adăposteşte un restaurant.
Tramvaiul. În 1902, din Piaţa Sfatului începea Şirul Târgul Inului, actuala str. Gheorghe Bariţiu. Tramvaiul care trecea pe această stradă avea curse zilnice până în Săcele.
Şi-au schimbat destinaţia. Clădirea în care se află acum Prefectura şi Consiliul Judeţean era în 1902 Palatul Justiţiei. Rectoratul Universităţii „Transilvania” din Livada Poştei era Palatul Institutului de Pensii de pe B-dul Rudolf.
Localurile Braşovului de odionioară
Conform statisticilor vremii, în 1920, la Braşov, exista o crâşmă la 200 de locuitori.
Corona. În 1910, pe strada Postăvarului, hotelul „Coroana” a inaugurat cea mai căutată terasă din oraş.
Luther. În Piaţa Sfatului, unde se află acum Restaurantul Chinezesc, funcţiona restaurantul Luther, frecventat de intelectuali, medici, profesori şi, în special, avocaţi. Aro. În 1939, restaurantul din complexul hotelier Aro a devenit un simbol al gastronomiei şi al divertismentului de înaltă clasă. Seara, cânta orchestra condusă de Jean Sibiceanu. Vinul era adus direct din pivniţa hotelului.
Ursu. Lângă Aro, pe colţ cu actuala stradă Mureşenilor (în palatul Czell) se afla un alt local căutat – Ursu. Braseri deschidea de la 5-6 dimineaţa pentru cheflii care se dregau cu ciorbă de potroace şi de burtă.
Promenade. Se afla lângă fosta Casă a Ofiţerilor, într-un loc pe unde astăzi trece Bulevardul Eroilor. Clădirea a fost demolată în 1946.
Transilvania. Peste drum de „Ursu”, la parterul clădirii de azi a Rectoratului era un alt local de prestigiu- Transilvania. Aici îşi organizau nunţile românii.
Gaura dulce. În spatele restaurantului Cerbul Carpatin se afla celebra Gaura Dulce sfârâiau tot timpul grătarele. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelneriţa o tăia cu mare iuţeală în formă de tăieţei, peste care se presărau sare şi piper.
Mielul alb. Pe strada Lungă se afla „Mielul Alb”, un local fără prea multe pretenţii. Denumirea cârciumii venea de la un miel alb, sculptat pe frontispiciul clădirii ridicate în 1909. Aici se adunau, pe vremuri, după campaniile electorale, simpatizanţii liberalilor pentru a fi cinstiţi de conducerea partidului.
Gambrinus. Tot pe strada Lungă, în clădirea unde este actualul sediu al Partidului Democrat Liberal, era localul „Gambrinus”. Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu povestea că la Gambrinus erau vestite cotletele de porc sau vacă, servite pe farfurii de lemn
