De vineri după-amiaza, până duminică după-amiaza, traficul rutier ar urma să fie închis în zona centrală a Brașovului. Este propunerea Primăriei Brașov care ar urma să fie dezbătută mâine în ședința Comisiei de Circulație, iar până la Crăciun să fie definitivat și un regulament în acest sens, care să fie dezbătut de Consiliul Local cel târziu până la jumătatea lui februarie.
Excepție de la această restricție o vor face doar cei locuiesc în zona centrală și cei care au autorizații de „liberă trecere”. După cum a precizat primarul, în această perioadă ar urma să fie închis traficul din zona Rectoratului spre Șchei (respectiv pe strada Mureșenilor) și din zona magazinului Star în sus pe strada Castelului, precum și pe strada Nicolae Bălcescu.
Totodată, în această perioadă de weekend ar urma să fie extinse trotuarele în zona centrală.
La baza acestei decizii au fost luate și o serie de monitorizări de trafic efectuate în ultima perioadă. În acest sens, firma Flash Lighting, care se ocupă de întreținerea rețelelor de iluminat public a instalat în zona centrală senzori de monitorizare a traficului. Potrivit acestor date, una dintre cele mai aglomerate perioade a fost la început de lună, în minivacanță. Astfel, după cum a precizat George Zaharia, în perioada 1 – 3 decembrie, pe strada Mureșenilor au trecut aproape 27.000 de mașini (26.602), iar 42% au fost din alte județe. „Aproape jumătate din mașini petrec mai puțin de o oră în zona centrală, iar o pondere importantă este celor care stau mai puțin de 20 min. Practic, dau o tură. Un volum important este doar al celor care sunt în mișcare în această zonă și nu doresc să staționeze o perioadă importantă. Cei care rămân și peste noapte în centru sunt undeva între 20 – 30%”, a explicat George Zaharia.
Propunerea de restricționare a traficului în zona centrală ar urma să fie susținută și cu semnături, primarul Brașovului lansând o campanie de susținere în acest sens la care brașovenii care doresc un trafic mai relaxat în zona centrală sunt invitați să achieseze.
Petiția online pentru a susține acest demers poate fi semnată AICI
Facilități pentru turiști: parcare cu plată la mall, transport gratuit cu RATBV
Ținând cont că marea majoritate a celor care vin în Centru sunt turiști, edilii vor să vină cu o facilitate imediată până când vor fi definitivate proiectele de tip park&ride. „Am inițiat o discuție cu proprietarii de centre comerciale, să folosim excedentul de locuri de parcare din aceste centre. Astfel, ar urma să definim împreună un produs, astfel încât turiștii să aibă posibilitatea să își lase contracost mașina acolo și să aibă transport gratuit pe RATBV. În proiectul cu finanțare europeană pentru managementul traficului, avem prinse dispozitive care să transforme cele 1.00 de locuri de parcare din centru în parcări smart, care vor arăta câte locuri de parcare sunt disponibile. De altfel, RATBV are un proiect de optimizare al programului și capacității de transport”, a precizat primarul Allen Coliban.
5 comentarii
De acord
1. Mulți din cei care „dau o tură” o fac pentru că nu găsesc un loc de parcare în zona Centrului Vechi. Altfel, ar fi oprit în avea zonă, cel mai probabil.
2. Dacă dorește să folosească spații de parcare din centrele comerciale, Primăria să învețe și să facă parcări. Cea etajată de la Spitalul Militar este EXTREM de înghesuită, spațiile de parcare sunt mici, zonele de trecere sunt mici, unghiurile sunt mici.
3. Ce se va întâmpla cu toți cei care foloseau mașina că să ajungă, de ex, la Pietrele lui Solomon, pentru un grătar, pentru joacă în natură, etc?
4. Există un număr de prestatori de servicii în zonă, care depind de prezența clienților, de la saloane de unghii până la psihoterapie pentru copii cu nevoi speciale. Cum vor putea clienții/pacienții să acceseze aceste servicii, la ore programate? Cu cât va crește timpul petrecut în deplasare pentru cei care accesează zona?
3. Autobuzul 50 ajunge până la Pietrele lui Solomon.
4. Prezența clienților nu are legătură cu traficul. Dimpotrivă, străzile pietonale tind să fie mai frecventate decât cele destinate automobilelor.
Nu merg prea des in zona, dar primaria lui Coliban ma sileste sa folosesc masina prin oras. Din punctul meu de vedere sa faca toata zona pietonala iar cei din zona sa-si tina masinile in pomi. ( Sunt f. multi scheieni care cer inchiderea circulatiei in zona pentru ceilalti.)
Și pe strada narciselor când se face un trotuar macar? că se circulă greu și mașinile merg cu viteza și nimeni nu ne baga în seamă până moare cineva