O femeie a sunat la 112, după ce a fost bătută și sechestrată de soțul ei.
„Polițiștii s-au deplasat la locuința de pe strada Republicii, din Rupea. După efectuarea cercetărilor la fața locului, s-a constatat faptul că, în urma unui conflict între soți, care a degenerat, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie și i-ar fi distrus telefonul mobil, iar atunci când acesta a încercat să părăsească locuința, bărbatul ar fi împiedicat-o să plece, folosind forța.
Astfel, polițiștii au întocmit un formular de risc, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență asupra persoanei vătămate, iar pe numele bărbatului agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
De asemenea, după ce a fost condus la sediul unității și în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.