Orange anunță că introduce o nouă modalitate de livrare a produselor achiziționate online, pe site-ul companiei, prin intermediul rețelei de lockere disponibile în peste 5.000 de locații ale partenerilor Sameday și Fan Courier.
„Totodată, prin introducerea livrărilor în locații fixe dotate cu lockere, oferim clienților o soluție prietenoasă cu mediul și contribuim la reducerea emisiilor de CO2, prin reducerea numărului de trasee pe care mașinile de curierat le parcurg în cazul unei livrări obișnuite. Astfel, o livrare la lockere salvează 95% din consumul de CO2, comparativ cu livrările door to door”, precizează compania într-un comunicat de presă, potrivit economica.net.
În plus, Orange oferă, până pe 9 ianuarie 2024, livrare gratuită în lockere.