De mai bine de cinci ani, sătenii și autoritățile s-au luptat să introducă o restricție de circulație a mașinilor în satul Viscri, care este monument UNESCO. Din 15 mai, accesul mașinilor spre biserica fortificată a fost oficial interzis, iar la marginea satului a fost amenajată o parcare.
Restricția s-a respectat și nu prea, însă acum autoritățile locale vor să amenajeze parcarea așa cum se cuvine, ținând cont că amenajarea existentă a fost făcută cam în pripă. În acest sens, s-a trecut la partea de avizare, iar Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a impus ca lucrările să fie supravegheate arheologic. De altfel, o altă condiție impusă pentru avizare a fost aceea a plantării unor pomi pe spațiul verde din jurul parcării.
Restricția de circulație a fost impusă deoarece ulițele pitorești să transformau în parcări când afluxul de turiști era mare.
De altfel, și jurnaliști olandezi au remarcat după o vizită la Viscri că hoardele de turiști tulbură autenticitatea satului. „Dacă turiștii ar putea, și-ar parca mașina în baia regelui Charles”.
Charles al III-lea, noul Rege al Marii Britanii, are câteva proprietăți în țara noastră, iar cea mai cunoscută este cea din satul Viscri, lucru care a atras un număr mare de vizitatori în ultimul an.