#fwdBV: Industria Brașovului era printre cele mai dezvoltate din țară, acum un secol

Brașovul avea o industrie destul de dezvoltată la începutul anilor ’20, la scurt timp după terminarea Primului Război Mondial. Brandurile „made in Brașov” din perioada interbelică vizau o gamă variată de domenii, iar unele dintre produse au ajuns să fie model pentru lumea occidentală, fiind copiate de întreprinderi din Germania sau Austria. 

Istoricul Nicolae Pepene susține că Brașovul a avut parte de o dezvoltare economică într-un ritm accentuat în perioada interbelică, fiind evidențiată și de ramuri industriale cu un înalt nivel tehnologic (industria aeronautică). Astfel, statul român, dorind să-și creeze o industrie proprie puternică, a transformat, în perioada 1919 – 1930, o parte a industriei de mică anvergură în industrie mare. Până în 1926 s-a lucrat pentru mărirea capacității fabricilor, la formarea de specialiști atât în conducere, cât și în execuție și la punerea la punct a instalațiilor. La opt ani de la Marea Unire, numărul fabricilor din Brașov s-a mărit de la 50 la 232, iar numărul salariaților, de la 5.676 la 101.269. Dezvoltarea a fost oprită de criza economică mondială izbucnită în 1929.

Care au fost brandurile interbelice ale industriei Brașovului

SCHERG

Wilhelm Scherg & Comp. „Fabrica de postav, țesături de modă și tricotaje Brașov”

Fabrica Scherg, care a început cu un singur război de țesut și a ajuns, la începutul secolului al XX-lea, cea mai înfloritoare din România, se afla pe strada Timișului, fiind o societate particulară, începută cu șase lucrători. În anul 1922 avea 450 de lucrători, dintre care 320 cetățeni români și 130 alte naționalități, o capacitate tehnică de 150 războaie, acționate de o mașină cu aburi de 800 H.R., cu forță electrică de 100 C.P. și producție anuală de cca. 400.000 de metri de stofă de tot felul.

Michael Scherg, născut la 7 octombrie 1798, a învățat meseria de postăvar încă de la 14 ani. După terminarea uceniciei, în 23 septembrie 1918, a plecat să colinde lumea până în anul 1821, când s-a întors acasă, după ce a zăcut 48 de zile bolnav la Teschen. A început să lucreze la un postăvar din oraș, iar pe 11 noiembrie 1823 s-a înscris în Breasla Postăvarilor din Brașov, zi care este considerată și cea a fondării întreprinderii.

În acea perioadă, nu existau fabrici de mari dimensiuni în România, iar în Brașov nu erau nici măcar fabrici mici. Statutele breslelor interziceau maiștrilor să lucreze la mai mult de 2-3 războaie și să țină mai mult de 2-3 calfe, așa că afacerea lui Scherg a început cu un singur război, o singură presă și o căldare de vopsit.

După moartea sa, pe 6 februarie 1873, aceasta a fost preluată de a doua soție, Katharina Bohm, cu care a avut trei copii: Johanna (soția de mai târziu a coproprietarului firmei Josef Schreiber), Wilhelm (director al întreprinderii în perioada interbelică) și Ida (soția coproprietarului fabricii Georg Schmutzler). Singurul băiat a urmat meseria tatălui său, fiind primit ca ucenic la 14 ani, pentru patru ani, de șeful breslei, Zunftmeister, și mai apoi ajungând să facă parte din frăția postăvarilor.

Wilhelm a plecat în Germania la 18 ani, împreună cu un prieten, cu scopul de a face o școală specială pentru industria textilă. Timp de un an a învățat bazele țesătoriei, dar și fluxul tehnologic, după absolvire intrând practicant la firma H.&A. Gleim din Melsungen. Întors acasă, acesta a cumpărat o mașină cu aburi de 10 C.P. și șase războaie mecanice în locul celor de mână. Acestea au fost primele războaie mecanice din Transilvania și Ungaria, achiziționarea lor reprezentând un adevărat eveniment.

Deoarece postavul Scherg era la mare căutare, iar comenzile continuau să vină, Wilhelm a decis să cumpere două case vecine. Cu trei clădiri și o instalație modernă, care a funcționat timp de nouă ani, fabrica nu mai avea unde anume să se extindă. Împreună cu Joseph Schreiber, cumnatul său, a achiziționat în 1883 parcela de 35.000 mp de lângă Canalul Timișului din Blumăna, pe care au ridicat o clădire impunătoare.

La 1 aprilie 1883, firma a fost înscrisă în registrul comercial din Brașov sub denumirea de Wilhelm Scherg & Cie, având trei acționari: Scherg, Katharina și Schreiber. Cel din urmă era un țesător de lână, născut în 2 iunie 1842, care s-a ocupat mai mult de comerțul cu această materie primă, deoarece știa cei mai buni furnizori, proprietari de turme și negustori.

Construirea clădirii noii fabrici de postav a început în primăvara anului 1884, în care au fost instalate mașinile vechi și o mașină de aburi de 50 C.P. cu un cazan corespunzător, un sefactor (mașină de tors) cu 400 de fuse, două războaie noi, pe lângă cele 16 vechi, instalație de boiangerie și apretură și alte utilaje auxiliare. Georg Schmutzler a venit în firmă în 1887, preluând frâiele comerciale ale întreprinderii. El era cel care se ocupa de contractele în străinătate, faima postavului brașovean în Ungaria datorându-se acestuia.

Întreprinderea familială a prosperat, cei trei cumnați colaborând excelent. Până la izbucnirea războiului vamal între România și Austro-Ungaria, din 1886, Scherg produsese aproape exclusiv postavuri țărănești și flaneluri unicolore. Mai apoi au început să fie produse postavuri fine și de modă, care erau la mare căutare în Ungaria. Pentru a nu renunța la cele țărănești, acesta a încheiat legături comerciale cu negustorii care au dus mărfurile brașovene până în Turcia, Persia și chiar mai departe.

Postavurile erau cunoscute sub denumirea de „Brassova”, industriașii germani, austrieci și englezi ajungând chiar să le copieze, deoarece erau la un pas de faliment. Clienții cunoșteau deja originalul, astfel încât nu au putut fi păcăliți. În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, exportul către Turcia a încetat, dar a fost reluat pe timp de pace. După 20 de ani, cererea de postavuri de Brașov era la fel de mare ca înainte de război, stofele vânzându-se excelent în Ungaria.

În 1923, la împlinirea a 100 de ani, suprafața totală a fabricii era de 96.000 mp, din care 22.500 mp erau clădirile. Johann Schachl era directorul întreprinderii, în 1927 aceasta devenind societate anonimă cu 24 de acționari, foștii proprietari fiind cei care se aflau la conducere.

La 11 iunie 1948 a fost naţionalizată, primind numele de „Partizanul Roşu“. După privatizarea din 1990, aceasta s-a numit „Fabrica de stofe Braşov“ sau „Carpatex“. Producea anual 4 milioane mp de ţesături, din care trei sferturi mergeau la export. Cu toate acestea, astăzi, după aproape 200 de ani de la înfiinţare, din glorioasa fabrică de stofe n-a mai rămas nimic. 

Fabrica de piele ,, Frații Scherg” Brașov

Brașovul se mândrește cu o prezență constantă și îndelungată a breslei pielarilor, ei fiind menționați în diverse documente încă din secolul al XII-lea. Câteva sute de ani mai târziu, meșteșugul era încă în viață, la începutul secolului al XX-lea remarcându-se cele două tăbăcării minerale de piei moi deținute de frații Scherg.

Fabrica acestora a fost fondată în anul 1863 și se afla pe strada Laterală 58, având depozitul pe strada Michael Weiss 12. Societatea particulară avea un capital de cca. 6.000.000 de lei, iar în anul 1922 se putea lăuda cu 30 de lucrători, toți români. Capacitatea tehnică a acelui an era reprezentată de mașini cu aburi cu puterea de 100 C.P., iar producția de talpă era de 270.000 kg anual. Materia primă era reprezentată de piei crude din țară și extracțiile din străinătate.

Semnătura firmei se afla la frații Fritz și Ernst Scherg, Albert Beherg și Moritz Scherg.

TELLMANN

Wilhelm Tellmann & Co. fabrică de postav, Brașov

Fabrica de postav a lui Wilhelm Tellmann a fost fondată în anul 1864 și se afla pe strada Laterală 56, având depozitul în oraș, pe Strada Porții 2. Aceasta aparținea unei societăți în comandită, având o capacitate tehnică, în 1922, de 35 de războaie de țesut mecanice și o forță cu aburi de 100 C.P.

Dacă la început avea 25 de lucrători, în 1922, fabrica a ajuns la 100 de angajați, dintre care 85 erau cetățeni români. Producția anuală se ridica la circa 100.000 metri de postav divers, materia primă fiind procurată exclusiv din țară. Piața de desfacere era doar pe teritoriul României.

Semnătura firmei se afla la Th. Rhein.

SCHIEL

„Frații Schiel”. Fabrică de mașini S.A.

Uzina „Frații Schiel” a fost fondată în anul 1880, aceasta aflându-se pe Calea Victoriei 50. La început a fost doar un atelier mecanic profilat pe turnarea și prelucrarea pieselor de fontă, însă în 1883, Carl Ganzert a devenit „companionul” lui Hans Schiel, firma numindu-se „Schiel und Ganzert, Maschinenfabrik und Mühlenbau“.

În câțiva ani, s-a dezvoltat producția de utilaje de morărit și construcția de turbine hidraulice. Fabrica s-a mutat la marginea orașului medieval, pe Strada Castelului, unde au fost construite o turnătorie și o clădire pentru fabricarea instalațiilor de morărit. Aceasta s-a reorganizat în regim de comandită în anul 1904, societatea anonimă având un capital de 6,5 milioane de lei.

În 1919 are loc extinderea activității în domeniile reparațiilor de locomotive și vagoane, echipamente și componente pentru industria minieră și utilaje de construcții, transmisii mecanice și strunguri paralele. Deși aceasta a început cu trei lucrători, în anul 1922 avea 472 de lucrători și 83 de funcționari, dintre care 323 erau cetățeni români. Capacitatea tehnică din acel an era de 177 de mașini de prelucrat fier și lemn și mașini auxiliare, 30 de motoare electrice și dinamuri, 3 macarale cu electricitate, 2 cazare cu aburi, 4 motoare „Diesel”, având în total 300 C.P. cu transmisie proprie de forță pe cale electrică.

O nouă turnătorie de oțel dotată cu un cuptor electric de 1,5 tone este inaugurată în 1927, iar o nouă forjă și un cazan cu aburi pentru repararea vagoanelor, locomotivelor, utilajelor de minerit și construcțiilor își vor face simțite prezența în 1930. Astfel, începe fabricarea turbinelor hidraulice, firma devenind pionier în România prin realizarea primului autobuz și a primului strung paralel.

Aceasta își schimbă numele în „Uzina Strungul”, după cel de-al Doilea Război Mondial, statul devenind proprietar în urma naționalizării. În acea perioadă a început producția utilajelor pentru extracția țițeiului, frânelor hidromatice, turbo ambreiajelor, convertizoarelor hidraulice de cuplu, compresoarelor de aer și a sistemelor de comandă hidraulică la distanță.

Din 1961 va purta numele de „Hidromecanica”, iar după Revoluție, producția se diminuează treptat, în 2012 începând demolarea acesteia.