Conducerea Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav ar urma să achiziționeze mai multe indicatoare rutiere, astfel încât semnalizarea din perimetrul obiectivului să fie optimă. Valoarea totală a contractului este estimată la suma de 18.933,98 lei fără TVA, respectiv 22.531 lei cu TVA.
În acești bani intră și costul instalării acestor indicatoare, precum și suporturile metalice pe care vor fi instalate. Oficialii aeroportului au și câteva condiții pentru livrarea semnalizărilor, respectiv să se acorde o garanție de cel puțin doi ani, iar durata de exploatare să fie de 7 ani.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 30 de zile, iar acestea ar urma să fie executate de către compania brașoveană Comprest.
Reamintim faptul că aeroportul a devenit funcțional din data de 15 iunie, însă au mai rămas de pus la punct o serie de aspecte tehnice ce nu vizau neapărat activitatea aeroportuară, cum ar fi de exemplu reglementarea funcționării parcării, dar și sistematizarea rutieră.