Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean confirmă întârzierile uriașe pentru modernizarea Magistralei CFR Brașov-Sighișoara și iminenta pierdere a finanțării europene prin Programul CEF (Connecting Europe Facility).
Ministerul Transporturilor, prin CFR Infrastructură a pierdut deja aproximativ 300 de milioane de Euro (finanțare europeană) ca urmare a semnării cu mare întârziere a contractelor de reabilitare, iar acum, prin CEF termenul-limită pentru finalizarea proiectului și decontare este decembrie 2024, deși stadiile de execuție sunt de 20/24 % cu termene estimate de finalizare în 2026 și 2027: septembrie 2026 pentru lotul central Apața-Cața (28 km.) respectiv aprilie 2027 Brașov-Apața și Cața -Sighișoara (84 km.)
Întrebată joi, despre situația celui mai greu contract de modernizare de pe calea ferată (include 12 kilometri de tuneluri) Adina Vălean a spus că problemele sunt cauzate de constructor: „Este un proiect interesant. Știu multe lucruri tehnice despre el. Aici problema a fost legată de constructor. Eu nu cred că se poate face mare lucru din proiect pentru că sunt anumite componente care nici măcar nu au intrat în producție. Cât se va pierde exact urmează să fie determinat. Am avut reprezentanți ai Comisiei Europene în teren pentru a evalua și, deocamdată semnalele pe care le am nu sunt încurajatoare. Nu am ultima cifră (n.r. cât pierde România) încă”.
Recent, Ministrul Transporturilor recunoștea și întârzierea la actualizarea prețurilor pentru șantierele feroviare. În cazul autostrăzilor, actualizarea prețurilor s-a făcut -fulger după ce UMB a amenințat că se retrage de pe Autostrada Transilvania.
Citiți mai multe detalii, pe economedia.ro.
Un comentariu
Se mai poate termina acest proiect feroviar,dacă lucrările merg așa cum merg ??? Eu cred ca nu mai există nici o speranță.