Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.
Practic, din 30 noiembrie 2023, românii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant și pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, ocazie cu care va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.
Un detaliu important este şi faptul că ambalajele purtătoare de garanţie vor intra pe piaţă gradual, fiind vorba de o perioadă tranzitorie până la epuizarea stocurilor de produse existente deja la raft. Astfel, produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024.
Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.
În acelaşi timp, administratorul SGR, societatea RetuRO, atrage atenţia că recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla „Ambalaj cu garanţie”, deci nu şi în cazul ambalajelor existente, la ora actuală, în stocul comercianţilor. „
„Aşadar, RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcare cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale”, notează compania, citată de Agerpres.
Pentru a fi returnate în sistemul RETURO, ambalajele CU SIGLĂ trebuie să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, respectiv să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare. În plus, recipientele trebuie să fie golite de conţinut, deoarece orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea şi există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.
Cu toate că, deocamdată, doar ambalajele marcate drept „ambalaj cu garanție” pot fi valorificate, Primăria Brașov a închis, începând de astăzi, sistemul PETrică
Administratorul SGR a lansat campania „Hora Reciclării”, cu scopul de a încuraja toţi românii să înveţe trei paşi simpli către o Românie mai curată şi mai verde: căutăm în magazine etichete cu simbolul „Ambalaj cu garanţie” şi plătim garanţia de 50 de bani; returnăm ambalajele în stare intactă la un punct de returnare; recuperăm garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj.
Așadar, cum era menționat mai sus, doar ambalajele cu etichetă specială pot fi valorificate prin returnarea garanției. Toate celelalte ambalaje, care nu au această etichetă, nu pot fi returnate pentru a se obține 50 de bani pe ele. La Brașov, sistemul PETrică a avut un mare succes până acum, cozile la sistemul de recuperare fiind aproape permanente. Motivați de un bilet de călătorie gratuit, brașovenii au intrat de mult în „hora reciclării”. Dar, începând de astăzi, toate cele 3 sisteme PETrică sunt închise, conform unui comunicat al municipalității:
„PETrica își ia o perioadă de vacanță. Începând de astăzi, 30 noiembrie, odată cu intrarea în vigoare a Sistemului de Garanție-Returnare, cele trei sisteme automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu, PETrică, își suspendă activitatea. În perioada următoare Municipalitatea va identifica soluțiile de continuare a acestui program de succes, mai ales că SGR presupune o perioadă de tranziție, în care vor exista și ambalajele clasice și cele inscripționate cu logoul și codul de bare pentru SGR. PETrica funcționează in baza unui parteneriat între primărie și alte trei companii, parteneriat valabil până la intrarea în vigoare a SGR. Noi, Primăria Brașov, vrem sa continuăm acest parteneriat și sperăm ca și ceilalți parteneri sunt in asentimentul nostru”, au comunicat reprezentanții municipalității.