Cea mai mare valoare de achiziţie de Black Friday 2023 în România a fost cea a unui televizor smart LED în valoare de 148.000 de euro, urmată de o pereche de pantofi sport de 3.000 de euro şi un cărucior pentru copii în valoare de peste 3.000 de euro , potrivit datelor Limitless Agency, agenţie de marketing digital din România. Comportamentul de achiziţie de Black Friday 2023 a fost uşor mai temperat, românii preferând să cumpere mai puţine produse şi de valori mai mici decât anul trecut.
Ediţia de Black Friday 2023 a înregistrat o creştere de 12% a vânzărilor online comparativ cu anul trecut, la peste 25 milioane de euro, în timp ce numărul utilizatorilor online a crescut cu 13% şi numărul tranzacţiilor a crescut cu 4% per total, arată un raport al datelor din peste 400 de magazine pentru perioada 10-12 noiembrie, realizat de Limitless Agency, agenţie de marketing digital din România, citat de news.ro.
Recordul de anul acesta a fost reprezentat de achiziţia celui mai scump televizor, în cea mai mare cantitate de până acum, în valoare totală de 740.000 euro. Dacă anul trecut a fost achiziţionat un singur televizor LED Smart, în valoare de 148.000 euro, la ediţia Black Friday din acest an au fost achiziţionate 5 televizoare la acest preţ, în valoare totală 740.000 euro.
Totodată, în perioada 10-12 noiembrie, valoarea medie a comenzii a fost de 126 de euro, similar cu valoarea medie în weekendul de Black Friday de anul trecut.
Alte cifre impresionante Black Friday 2023 sunt reprezentate de cumpărarea a 14.500 telefoane mobile, 5.000 de console playstation, 4.500 de cauciuri auto, 27 de perechi de pantofi sport Dolce & Gabbana Portofino şi 16 perechi de pantofi de dama, într-o singură comandă, mai arată raportul Limitless Agency. Potrivit raportului, veniturile de pe piaţa comerţului electronic din România vor ajunge la 7 miliarde de euro în 2023, respectiv la aproape 12 miliarde de euro până în 2027
Un comentariu
Cineva se întreabă cine a cumpărat TV-ul și din ce bani? Aș zice că 90% a fost plătit cu banii noștri.
Bravo!