Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța, alături de 40 de membri ai unei secte internaționale de yoga tantrică. El este acuzat, printre altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni, transmite Liberation.
Bivolaru a fost ridicat din locuința sa situată într-o suburbie a Parisului, în Val-de-Marne. Poliția franceză a demarat o operațiune de amploare, iar descinderi au avut loc simultan în mai multe orașe din Franța, precum Paris, Seine-et-Marne, Val-de-Marne și Alpes-Maritimes, potrivit digi24.ro.
În total, 41 de persoane au fost arestate. Gregorian Bivolaru se folosea de rețeaua sa internațională de yoga pentru a racola femei tinere, pe care „le îndoctrina”, le sechestra și le exploata sexual. Potrivit RFI, Gregorian Bivolaru, în vârstă de 71 de ani, își sechestra adeptele zile întregi în mai multe locuințe din suburbiile Parisului, femei cu care „își satisfăcea apetitul sexual”. În momentul reținerii sale, acesta ținea sechestrate 26 de femei în condiții „de izolare și igienă precare”.
Guru Bivolaru, fondator al MISA, mișcarea pentru integrare spirituală în absolut, care a devenit ulterior Atman Yoga, a fost condamnat în 2013, în România, la 6 ani de închisoare pentru că a întreținut relații sexuale cu un minor. El a fost eliberat condiționat în 2017. De atunci, nu a mai avut apariții publice. Atman Yoga, o grupare tantrică prezentă în 31 de țări, inclusiv în cea mai mare parte a Europei, îl are drept lider spiritual pe Gregorian Bivolaru. În Franța, asociația funcționează prin intermediul organizației Yoga Intégral, cu filiale la Paris, Nisa și Poitiers.
Un comentariu
Deci francezii il arestează si statul român îi plătește daune? https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/guru-gregorian-bivolaru-primeste-50000-euro-daune-2314008.html?fbclid=IwAR1EoNaODpu4B5CQ4xsy1WUTBAzIHkZ8kyfrXC14FcvcxMlPpne8JFP63UE