Apollonia Hirscher este una dintre figurile cele mai interesante din istoria Brașovului. A trăit în secolul XVI, iar la vremea ei era cea mai bogată femeie din cetate.
S-a născut la Sibiu și s-a căsătorit la Brașov cu Lucas Hirscher (1482-1541), negustor şi jude al Brașovului, castelan al cetăţii Branului. Se spune despre ea că avea un foarte bun spirit negustoresc și că, în fapt, ea lua decizii privind afacerile familiei. Toate acestea ies la iveală și se desăvârșesc mai ales după moartea soțului. A reușit să strângă o avere imensă și întindea afaceri până în Austria şi Turcia.
S-a impus ca personalitate a orașului
Privită la început cu reținere (negoțul era totuși o lume a bărbaților), se impune ușor-ușor ca un comerciant abil și un negociator desăvârşit. Ea a reușit să facă parte din Patricianatul Săsesc al vremii și să se impună ca o personalitate a orașului. A fost unul dintre ctitorii care au ajutat la dezvoltarea cetății, iar meritele ei au fost apreciate de comunitate (a întemeiat mai multe fundaţii şi a donat o mare parte din averea ei brașovenilor). Așa a ajuns una dintre străzile importante ale oraşului să îi poartă numele.
Sextil Pușcariu în „Brașovul de altădată” ne ajută să avem o idee despre cum arăta și ce se întâmpla pe această stradă. În primul rând pe stradă erau tot de felul de ateliere și magazine unde se făcea comerț: o tipografie, băcănia lui Barla (un brânzar), bodega lui Eremias, librăria românească a lui Nicolae Ciurcu etc.
Locul comercianților de pește
În colţul străzii – ce se numea tot Hirscher și făcea legătura între Castelului şi Târgul Florilor – către Piaţa Sfatului, era locul în care hamalii aşteptau să fie tocmiţi. Din Hirscher pornea și strada Orfanilor (de la azilul săsesc pentru copii orfani), devenită sub comuniști „Maxim Gorki” și numită azi strada Poarta Şchei. Pe colț cu ea era cea mai veche farmacie din Braşov: La Urs, a lui Roth. La intersecţia cu strada Fânarilor (Castelului de azi, devenită în comunism Pavlov) a fost Târgul Straielor, apoi piaţă de zarzavaturi. Tot Puşcariu ne spune că strada s-a numit cândva „Târgul Peştelui”, pentru că acolo se adunau comercianţii de peşte prins la Olt. Apoi i s-a spus Strada Teatrului.
„Strada Hirscher – ne spune Sextil Pușcariu – se numea pe atunci și a Teatrului, căci acolo, pe locul actualului cinematograf Reduta, era clădirea veche a teatrului, pe care am mai apucat-o si eu. Ea a fost dărâmată abia în anul 1892. Era veche de peste un secol, se numea, ca o sală vestită din Viena, „Reduta” și avea o fațadă împodobitã cu zorzoanele stilului baroc târziu si rococo incipient. Una din cele două clădiri din care era compus, cea cu sala de teatru, avea spre stradă un rând de ferestre rotunde.
În sala ei spațioasã – cel puțin mie mi se părea mare – s-au dat multe baluri, la care mergeau bunicile noastre în crinoline de mătase scumpă.Cinematograful Reduta devine sub comunişti „Casa de Cultură a Municipiului Braşov”, iar azi se numește „Centrul Cultural Reduta”. Tot comuniștii schimbă numele străzii și, până în 1985, strada mai poartă şi alte nume: „Roza Luxemburg” şi „Ciucaş”.
Apollonia Hirscher și Casa Negustorilor
Printre donaţiile Apolloniei Hirscher către oraș se numără și „Casa Negustorilor“ (actualul Restaurant Cerbul Carpatin, situat la colţul Pieţei Sfatului şi a străzii Hirscher). Clădirea s-a mai numit în trecut şi „Podul Bătuşilor” (la etajul clădirii se vindeau „bătuşi”, adică cizme). Casa era, la acea vreme (cu lungimea ei de 67,5 metri), cea mai mare construcţie din oraş și reflecta puternicul rol comercial al Brașovului. Apollonia Hirscher a oferit 8000 de florini pentru construirea acestui centru comercial, numit şi bazar, care asigura un loc de desfăşurare a produselor meșteșugarilor brașoveni (ai celor 50 de bresle) şi cântarul oraşului.
Concepută în stilul vechilor hale occidentale, cu numeroase camere și pivnițe boltite pentru mărfurile aduse la târgurile săptămânale care se țineau în piață, era de fapt tot un fel de piaţă acoperită a oraşului. Având arcade înalte, în curtea interioară puteau intra negustorii cu tot cu căruţele, care apoi erau descărcate înăuntru. „Casa Negustorilor” a fost terminată în 1545 şi este și azi o clădire reprezentativă din punct de vedere al arhitecturii renascentiste. Construcţia mai păstrează și acum blazonul familiei Hirscher, datat tot 1545. Pe vremea lui Puşcariu aici era și o policlinică. Tot în această clădire imensă, se găseau la 1911, Căpităneria orăşenească şi Pivniţa Eszterhazy. Distrusă de mai multe incendii, casa a fost restaurată în 1960 și adusă la forma initială.
Legenda clădirii construite pentru comunitate
În jurul istoriei construirii clădirii s-au născut mai multe legende. Cea mai vehiculată pune la originea nașterii ei o minune. Se spune că Apollonia Hirscher a construit-o în semn de mulţumire după ce fiica ei, care a fost considerată decedată câteva zile, s-a trezit din moarte clinică. Fata fusese depusă, gătită cu haine și cu bijuterii scumpe, în Biserica Neagră sau într-o clădire anexă. Peste noapte nişte hoţi încearcă să o jefuiască şi pentru că un inel nu vroia să cedeze încearcă să-i taie fetei degetul.
Din șoc și din durere fata se trezeşte. Totul a fost considerat în epocă un miracol, iar, ca mulțumire, mama hotărăște să construiască această clădire pentru comunitate. În amintirea acestei întâmplări, Apollonia Hirscher şi fiica sa sunt reprezentate într-o frescă pe frontonul clădirii de pe strada Michael Weiss numărul 22, colț cu strada Republicii (acum în restaurare). Se pare că pe acest loc ar fi fost și locuința familiei. Această clădire a fost ridicată între 1905-1906 după proiectele arhitectului Albert Schuler şi a fost ulterior sediul Băncii Naţionale Săseşti.
Un comentariu
Foarte, foarte interesant!