Zilele Colegiului Național „Andrei Șaguna” au fost sărbătorite în acest an prin îmbinarea manifestărilor tradiționale ale școlii cu cele dedicate personalității lui Ciprian Porumbescu, profesor al Colegiului între 1881 și 1883, de la a cărui naștere au trecut 170 de ani.
Astfel, miercuri s-a desfășurat la Șaguna Concursul de matematică „Gheorghe Buzdugan”, competiție organizată încă din anii ’90, când academicianul Gheorghe Buzdugan însuși propunea elevilor o problemă surprinzătoare. Peste 200 de elevi pasionați de matematică au participat la acest concurs tradițional, in prima din cele 3 zile de sărbătoare ( 22/11-24/11) confruntându-se cu subiecte dificile și interesante concepute de membri Catedrei de matematică. Câștigătorii au fost premiați astăzi, în cadrul manifestărilor festive dedicate Zilelor Colegiului.
” Din istoricul liceului” este un alt concurs de tradiție destinat elevilor din clasele a IX-a în cadrul Zilelor liceului. Desfășurat pe echipe, concursul a antrenat și anul acesta boboci care au avut de parcurs o probă teoretică, fundamentată pe o riguroasă bibliografie, dar și o prezentare a unei personalități la alegere din rândul academicienilor șaguniști pe baza unui poster care reliefa importanța activității acestuia. Dumitru Stăniloaie, Ioan Meșotă, Alexandru Lapedatu și Onisifor Ghibu au fost figurile alese anul acesta de elevi. La final, cei mai pregătiți și mai convingători în expunere s-au dovedit cei din IX B, urmați îndeaproape de IX E și IX F.
Astăzi au avut loc manifesările festive, care au cuprins un moment muzical susținut de Fanfara colegiului (dirijor prof. Liviu Săvuță), Inaugurarea Expoziției „Ex-Libris” (Organizator: Muzeul Bisericii Sfântul Nicolae din Schei – Prima Școală Românească) și premierea participanților la concursurile „Gheorghe Buzdugan” și „Din istoria școlii”.
De asemenea, au fost momente muzicale susținute de elevii Claudiu Benga, Bianca Chivu, Delia Ciurea, Daria Rotaru, Maria Stroe și ateliere cu tema „Personalități șaguniste” pentru clasele de gimnaziu.
A urmat o triplă lansare de carte cu autoarele șaguniste Rodica Bretin, Alina Caraghin,
Anca Ianchiș și momente muzicale susținute de elevii Claudiu Benga, Maria
Predoiu, Daria Rotaru și Maria Șerban
Evenimentul „Ciprian Porumbescu – profesor șagunist”
De la ora 11:30, în Sala Festivă a Colegiului Național Andrei Șaguna au avut loc momentele festive dedicate Zilelor Andrei Șaguna. Spre deosebire de alte ocazii, politicienii și invitații au stat în bănci, nu la prezidiu. Prefectul Cătolin Văsii, primarul Allen Coliban sau deputatul Marian Rasaliu au urmărit toate momentele culturale din sală și nu de la înălțimea „tribunei”.
A avut loc lansarea Anuarului Colegiului și lansarea volumului „Balada”, de Adrian Lesenciuc, prezentat de elevele Ioana Ducaru și Alexia Perțea.
Violonistul brașovean Bogdan Alexandru Costache, absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra şi invitat permanent al celebrei “Vienna Staruss Philarmonic Orchestra a interpretat „Balada” compusă de Ciprian Porumbescu, acompaniat de profesoara Liliana Iacobescu, la pian.
De asemenea a fost proiectată o scurtă prezentare a filmului „Popas imperial” regizat de absolventul Colegiului Național Andrei Șaguna, Cristian Radu Nema și momente muzicale susținute de Corul „Andrei Șaguna”, dirijat de profesorul Andrada Mureșan. Au mai interpretat Ciprian Cucu (tenor) și Cvintetul vocal „Anatoly” al Operei Brașov.
Festivitățile aniversare dedicate Colegiului Național Andrei Șaguna se încheie sâmbătă, cu Balul Tuturor Șaguniștilor.