Retrogradată din prima divizie în 2015, FC Brașov nu s-a mai întors de atunci în primul eșalon.
Chiar dacă autoritățile locale au încercat să aducă în prim plan orașul de sub Tâmpa și din punct de vedere fotbalistic, lucrurile nu au stat așa cum și-ar fi dorit acestea. Echipa sprijinită de Primăria Brașov nu a primit licența pentru a continua în Liga 2, iar cea susținută de fanii brașoveni, Steagul Roșu, se zbate în anonimatul Ligii 3.
Ioan Neculaie (66 de ani) a fost patronul celor de la FC Brașov în urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când stegarii erau una dintre echipele importante ale Superligii. Fostul patron al galben-negrilor, Ioan Neculaie, nu duce dorul perioadei în care echipa sa era printre protagonistele campionatului.
El a avut mai multe probleme cu legea, inclusiv condamnări la închisoare cu executare și vede investiția în fotbal ca pe o pierdere. Iar o întoarcere în fenomen este exclusă, potrivit iAMSport.
„De ce să revin în fotbal, să cheltuiesc milioane? Nu am nimic de zis. Fac și eu ce fac toți românii. Păi de ce să cheltuiesc bani și pe urmă să….nu, nici vorbă. 15 milioane cheltuiți? Mai pune, în 20 de ani….păi am făcut stadioane, am construit mult, să le fie de bine, dar văd că echipa nu face nimic! Dar de ce să merite FC Brașov în prima ligă, unde scrie că merita Brașovul? Dacă Sibiul și Botoșaniul au echipe în prima ligă e treaba lor, înseamnă că merită”, a fost dialogul purtat de Ioan Neculaie cu reporterii iAMSport.
În această vară, Ioan Neculaie făcea un bilanț al perioadei petrecute de el în fruntea clubului din Brașov. Iar concluzia era una amară. „Am muncit foarte mult să țin echipa asta, am cheltuit o grămadă de bani și n-am auzit măcar un cuvânt frumos de la un suporter. Strigă doar ce le sugera primarul sau cine-i dirija! Cu toate astea, deși am fost singur, am avut și rezultate. Am dus Brașovul după 27 de ani în cupele europene, unde am jucat și celebra «dublă» cu Inter Milano. Sper să nu treacă acum încă 27 de ani de absență a echipei din prima divizie”, a fost intervenția lui Ioan Neculae la vremea respectivă pentru ProSport.