
După cum vă informa BizBrașov, o petiție pentru extinderea programului orar al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav a fost lansată în spațiul online în urmă cu 36 de ore. Petiția vine ca urmare a Interviurilor BizBrașov „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru” în care CEO-ul DanAir, Iann Matt David atrăgea atenția că gradul de implicare al brașovenilor în existența și dezvoltarea aeroportului a fost extrem de slabă, astfel încât autoritățile responsabile nu au fost supuse niciunei presiuni.
„Cetățenii Brașovului au partea lor de vină, pentru că au acceptat și tolerat, timp de 5 luni de zile, programul aeroportului. Dacă o astfel de situație s-ar fi întâmplat în altă parte a României-cunoaștem că în Moldova oamenii se inflamează mult mai ușor-, sau în București, lucrurile ar fi stat altfel. Oamenii ar fi făcut petiții, ar fi ieșit în stradă, ar fi cerut socoteală autorităților. Aici ( n.r. la Brașov) nu se întâmplă așa ceva, oamenii sunt mai temperați, așteaptă să vadă ce se va întâmpla. Noi am continuat operarea pentru 5 luni în speranșa că vom avea și sprijinul publicului, pentru că presiunea publică este în final cea care își spune cuvântul. Dar aici nu a existat, în comparație cu alte evenimente care sunt susținute în alte zone ale țării unde cetățenii sunt deranjați. Deși brașovenii sunt deranjați de această situație, nu au acționat în niciun fel. Trebuia să vă adresați autorităților locale și centrale să prelungească programul”, a declarat Ian Matt David la Interviurile BizBrașov „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru”.
În cele 36 de ore de la lansarea petiției „Deschideți Aeroportul Brașovului 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână!” au fost înregistrate peste 6500 de semnături de sprijin. Acest rezultate pare să fie un record, dar pentru ca un astfel de demers să fie luat în seamă de cei responsabili, este nevoie de mult mai multe semnături.
Astfel încât, brașovenii și cei interesați de viitorul Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav mai au 5 zile și jumătate la dispoziție pentru a se alătura acestui demers. Semnați petiția aici
2 comentarii
Da, asa este. Cei din Iași au făcut presiuni si au autostrada. Noi nu am făcut nimic, nu avem nici aeroport nici autostrada. Probabil ca Bucurestiul ne pedepsește inca pentru manifestația din 1987 ? In tot ce se intampla, se vede piedica pusă de capitală.
Care oameni din Brasov sa iasa si sa protesreze? iasovenii si restul „imigrantiilor” … nici la sedintele de bloc unde locuiesc nu vin pentru ca nu ii intereseaza … ce alte asteptari mai avem ?!?