Pe un teren de 35 de hectare din zona fostului izlaz din Stupini, respectiv din vecinătatea fabricii Kronospan, Primăria Brașov ar urma să amenajeze un parc fotovoltaic pentru care a obținut și o finanțare nerambursabilă. În vederea autorizării proiectului, sunt necesare și o serie de verificări la cerințele ANRE, astfel că edilii ar urma să plătească aproape 20.000 de lei cu TVA, respectiv 16.800 de lei fără TVA, unei firme specializate din domeniul energiei. Serviciile de verificare ar urma să fie achiziționate prin cumpărare directă, reprezentanții Primăriei fiind în negocieri cu firma Future Electric Energy Project din județul Prahova.
În total, pe câmpul de 35 de hectare vor fi amplasate 30.769 de panouri fotovoltaice, fiecare dintre acestea cu o putere de 650 Wp. Potrivit documentației de mediu, pentru legarea panourilor, ce vor fi amplasate pe suporturi din fier, se vor folosi cabluri speciale solare rezistene la raze ultraviolete, temperaturi înalte, condiții atmosferice neprielnice, uleiuri sau substanțe corozive care vor fi îngropate, iar șirurile de panouri se vor desfășura pe direcția Est – Vest. Posturile de transformare din incinta parcului vor fi echipate cu un transformator special care are rolul de a ridica energia produsă la nivelul de tensiune ce poate fi livrat în sistemul energetic național. Racordarea la rețeaua de distribuție se va face tot prin conducte îngropate.
Potrivit estimărilor, 90% din energia electrică necesară clădirilor şi serviciilor publice din oraş va fi asigurată gratuit prin implementarea acestui proiect.