Aproape 80.000 de cazuri de violenţă domestică au fost semnalate Poliţiei, de la începutul acestui an şi până la finalul lunii septembrie. Statisticile făcute publice sâmbătă de către Poliţia Română arată că infracţionalitatea în domeniul violenţei în familie este în creştere, cele mai multe fapte considerate penale fiind cele de lovire şi ameninţare.
În cele mai multe cazuri, victimele sunt femei, însă au fost raportate şi peste 8.000 de situaţii în care cei agresaţi de către rude sunt bărbaţi, conform News.ro.
„La nivel naţional, în primele 9 luni ale anului 2023, poliţiştii au intervenit la 79.442 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 37.417 în mediul urban şi 42.025 în mediul rural. În 68.965 de situaţii, poliţiştii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin S.N.U.A.U. 112. Din cele 79.442 intervenţii ale poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică, în 19.349 situaţii s-a constatat existenţa acestui risc iminent, fiind emise 9.880 de ordine de protecţie provizorii. În această perioadă, numărul faptelor care constituie fapte penale din sfera violenţei domestice a fost de 43.425 de infracţiuni, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din anul 2022. Vorbim de un număr mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică, ceea ce ne arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. Dar, în acelaşi timp, acest număr ne arată şi faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să ne sesizeze”, a declarat, sâmbătă, inspectorul principal de poliţie Elena Calcan, specialist în cadrul Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit statisticilor prezentate de aceasta, cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor de violenţă în familie o au „lovirea sau alte violenţe” – 62% (26.912 de fapte), ,,ameninţarea” – 12% (5.303 fapte), „abandonul de familie” – 9% (3.769 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 7% (3.146 de fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (1.574 de fapte). Cele mai multe dintre infracţiunile legate de familie sunt comise la domiciliu, respectiv 35.801, alte 7.624 astfel de fapte având loc în spaţiul public.
„În primele 9 luni ale acestui an, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (44.100) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (45.439). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 8.182 sunt bărbaţi, 30.716 sunt femei, iar 6.541 sunt minori”, a adăugat Elena Calcan.
Statisticile oficiale arată de asemenea că instanţele judecătoreşti au emis 9.003 de ordine de protecţie, 4.093 (45%) din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. Au fost sesizate şi 3.146 de infracţiuni de nerespectarea ordinului de protecţie şi 617 infracţiuni de nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu.