Trenurile de călători din România au înregistrat întârzieri cu anii, doar în 2022. Reprezentanții CFR anunță că întârzierile sunt în creștere de la un an la altul pentru că nu se fac investiții în infrastructura feroviară.
Anul trecut, trenurile de călători au însumat 4.326.618 de minute de întârziere. Asta înseamnă 8 ani și două luni. Potrivit celui mai recent raport CFR peste 53% dintre podurile pe care circulă trenurile au durata normală de funcționare expirată.
„Cazurile de forță majoră, lucrările de reparații ale infrastructurii feroviare, inclusiv la poduri și podețe, de societățile prestatoare de servicii către CFR, lucrările de ridicare a restricțiilor de viteza executate de personal CFR și lucrările de pe Coridorul IV pe tronsoanele: Ghioroc – Simeria, Simeria – Coșlariu, Coșlariu – Sighișoara, Sighișoara – Brașov”, au fost cauza celor mai multe întârzieri, potrivit CFR.
Un comentariu
In Romania nu coteaza ce realizei dovada salariile platite sefilor dein CFR inbuibati cu sume mari NEMERITATE,probabil si sporurile sunt pe masura nerealizari sarcinilor de serviciu.