
PNL a decis vineri prin vot unanim, în ședința Biroului Politic Național care are loc la Sinaia, să meargă separat de PSD la toate cele patru rânduri de alegeri din 2024, au declarat pentru G4Media surse liberale. În 2024 vor avea loc alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Mai devreme, în cadrul aceleiași ședințe, președintele Nicolae Ciucă anunțase că va candida la alegerile prezidențiale din 2024 și spusese încă din discursul inaugural că PNL trebuie să dea viitorul președinte al României.
Ciucă a fost impus președinte al PNL de Klaus Iohannis, care a forțat schimbarea lui Florin Cîțu. Ciucă e artizanul coaliției de guvernare cu PSD. El este general în retragere și a intrat în politică direct pe postul de ministru al Apărării.
Ciucă a mai spus în discursul inaugural de la ședință că, ”din punct de vedere politic, au fost suficient de răbdători”, potrivit News.ro. Preşedintele PNL le-a cerut colegilor ”să aibă în continuare capacitatea de răbdare la guvernare şi atitudinea faţă de campania electorală şi competiţia pentru 2024” şi a precizat că nu vor accepta altceva decât tot responsabilitate şi onestitate de la orice partener.
”Prin noi înşine am reuşit de-a lungul istoriei. Prin noi înşine vom reuşi să abordăm alegerile din 2024 şi să le câştigăm. Să dăm Preşedintele României. Pentru că nu există altă soluţie pentru dezvoltarea României. Suntem aici să stabilim strategia şi direcţia. Avem nevoie ca pe baza acestor valori să ne asumăm obiectivele. Pentru îndeplinirea lor avem clar nevoie de o strategie şi un plan. Trebuie să dezvoltăm propriile obiective, propriile linii în conformitate cu ce am asumat ca partid”, a spus preşedintele PNL în deschiderea şedinţei Biroului Politic.
2 comentarii
Toate ca toate, dar nu cu Ciuca la prezidentiale!
Ciuci, bozi, ciolaci, grindeni, sosoci si alte lighioane.